Grădinițele, școlile și colegiile din Fălticeni vor beneficia de noi dotări în valoare de peste 13 milioane de leiEducație

Grădinițele, școlile și colegiile din Fălticeni vor beneficia de noi dotări în valoare de peste 13 milioane de lei

       Accesări: 676

Vești bune pentru mediul educațional local. Cu mai puțin de o lună înaintea începerii noului an școlar, municipalitatea fălticeneană anunță semnarea unui nou contract de finanțare destinat unităților de învățământ. Fondurile sunt destinate atât grădinițelor, școlilor, cât și colegiilor.

Este vorba de un proiect prin care vor putea fi cumpărate mobilier, materiale didactice, echipamente digitate, inclusiv aparatură IT.

Prin intermediul acestuia vor putea fi dotate inclusiv cabinetele, laboratoarele și ateliere școlare.

Fondurile atrase se ridică la 13,25 milioane de lei.

Primarul Cătălin Coman afirmă că profesorul și administratorul public Alexandru Rădulescu este coordonatorul acestui proiect.

Directorii celor nouă unități de învățământ din Fălticeni au creionat în primăvara acestui an necesitățile fiecărei instituții școlare, acestea urmând să primească dotările pe parcursul noului an școlar.

Un aspect important de menționat este faptul că municipalitatea fălticeneană nu este nevoită să contribuie financiar, fondurile asigurate integral prin PNRR (Programul Național de Redresare și Reziliență).

Grădinițele, școlile și colegiile au solicitat acești bani prin Primăria Municipiului Fălticeni, care are calitatea de solicitant eligibil în cadrul acestui apel de proiecte lansat de Ministerul Educației.

Investițiile sunt axate pe trei direcții: digitalizarea mediilor de învățare din învățământul preuniversitar, infrastructură școlară, respectiv dotarea cu echipamente, inclusiv digitale, pentru ateliere de practică din rețeaua învățământului profesional și tehnic.

La nivel național, aproape 80% dintre comune, orașe și municipii vor primi finanțare în valoare de peste 1,2 miliarde de euro pentru dotarea unui număr de peste 5.800 de unități de învățământ.

ȘTIRI