Fiecare nume are propria povesteDiverse

Fiecare nume are propria poveste

       Accesări: 1490

Numele de famile și prenumele sunt aproape o carte de vizită pentru un individ, ele reliefând ocupația acestuia, etnia, locul de proveniență, sexul.

Regăsim foarte multe nume de familie care oglindesc unele dintre cele mai vechi ocupații ale românilor.

Un lucru demn de luat în seamă este acela că numele de familie sunt de gen masculin, ca un ecou al faptului că întotdeauna s-a considerat că într-o famile, capul este bărbatul.

Atunci când se mărită, o fată nu numai că își lasă casa părintească și își părăsește satul, ci renunță și la numele ei de fată, luându-l pe cel al bărbatului. Atunci când se naște un copil, mare bucurie este pe stăpânul casei dacă pruncul este băiat, căci îi duce numele mai departe.

Multe nume de familie care exprimă ocupații și-au pierdut articolul hotărât ,,l’’ și au luat naștere prin derivare, cu ajutorul sufixului –aru: Ciubotaru (care făcea ciubote), Bucătaru, Dogaru (care făcea doage pentru butoi), Cojocaru (care făcea cojoace), Curelaru, Fântânaru (care făcea fântâni), Pânzaru, Crâșmaru, Olaru, Păduraru, Scripcaru, Jitaru (care păzea ogoarele de animale și hoți), Grădinaru, Fieraru, Rotaru, Spătaru, Moraru (care avea moară), Muraru, Murărașu, Pascaru.

Iată și alte nume care fac dovada unor vechi ocupații ale oamenilor ce au viețuit pe aceste meleaguri: Dulgheru, Ciobanu, Baciu, Dascălu, Croitoru, Pușcașu, Preutu, Popa, Popescu (sufixul –escu), Dorobanțu, Diaconu, Diaconiță (sufixul–iță), Diaconescu, Vrăjitoru. Vă invit pe dvs să completați lista.

Există și cazuri în care prenumele a devenit nume de familie și a cunoscut mai multe derivate: Ion – Ioniță, Ionescu, Ionașcu, Ionăchescu; Dumitru – Dumitruț, Dumitrache; Constantin – Costache, Costăchescu; Vasile – Vasilache, Vasilovici; Petru –  Petrescu; Gheorghe – Gheorghieș etc.

Ne bucură faptul că încă se pun copiilor nume ortodoxe din calenadrul nostru creștin: Elena, Maria, Ion, Vasile, Petru, Constantin.

Oamenii au fost identificați în registre, acte și hrisoave datorită numelor pe care îl purtau, fie că aveau nume precreștine (daco-romane), fie că părinții lor le-au ales la naștere nume creștine (greco-slavone).

În registrele cu evidența populației s-a observat prezența a numeroase nume care vorbesc lămurit despre originea purtătorului, despre etnia din care provine.

Acest lucru se datorează numeroaselor interacțiuni umane rezultate din migrații, evacuări, căsătorii diverse între tineri/ tinere din România, nordul Ucrainei, estul Slovaciei, ori sudul Poloniei. Aceste nume se cheamă etnonime, de la cuvântul etnie.

Desigur că cea mai interesantă de studiat pentru mine este proveniența numelui de familie Rusu.

Acest nume este foarte des întâlnit într-un areal destul de răspândit: în comuna Vadu Moldovei sunt multe familii de Rusu, chiar dacă nu întotdeauna sunt rude de sânge (cine știe de la care rus stabilit aici o fi pornit toată treaba); am citit în monografia realizată de domnul Petru Tomegea[1] că pe Valea Rîșcăi, adică în satele Rîșca, Bogdănești, Boroaia, sunt 75 de familii Rusu.

Probabil că în urma migrațiilor, în urma războaielor, nu toți ,,rușii’’ s-au întors în țara lor mamă, ci au rămas aici unde și-au întemeiat o familie.

Numele Rusu cunoaște și multe derivate, cum ar fi: Russo, Rusan, Ruseanu, Rusanu, Rus, Rusul (articulat cu articolul hotărât ,,l’’).

Despre famila Rusu voi scrie mai în amănunt în altă parte. Vreau însă să mai menționez aici și alte etnonime: Turcu, Sârbu, Neamțu, Sasu, Ungureanu. Posibil ca aceste nume să fi fost la început apelative: ,,Am treabă la Gheorghe. Care Gheorghe? Gheorghe, rusul’’.

Numele de familie nu ilustrează doar țara de proveniență a celui în cauză, ci, în urma migrației românilor dintr-o zonă geografică a României în alta, și îndeosebi în urma interacțiunilor Moldova-Ardeal, putem afla mai multe date despre originea ca loc în care s-a născut individul pe teritoriul aceleiași țări.

La configurarea acestui fenomen au contribuit schimburile economice, cât și transhumanța. Cel mai concludent exemplu îl avem în balada ,,Miorița’’, unde cei trei ciobani protagoniști erau  unul moldovan, unul vrancean (din Vrancea) și unul unguran (deci nu era român).

Se poate observa foarte ușor că aceste nume s-au format prin derivare cu ajutorul sufixului –anu, –eanu: Câmpanu, Câmpeanu (de la câmpie), Munteanu (de la munte), Bistriceanu (din Bistrița), Moldovanu, Moldoveanu (din Moldova), Olteanu (din Oltenia), Ploieșteanu, Monoranu, Moroșanu (din Maramureș).

Vreau să fac amintire aici de câteva nume de familie pe care le-am întâlnit în anii în care am fost dăscăliță în Vadu Moldovei, leagănul meu.

Interacționând cu oamenii prin natura serviciului, și în fiecare toamnă înscriind la grădiniță copii dintre cei mai mici, am avut ocazia să descopăr unele nume care mi-au atras atenția.

Un astfel de nume este Burlacu. Desigur că burlac înseamnă holtei, bărbat necăsătorit. Însă probabil nici purtătorii lui nu știu că acest nume vine din limba ucraineană, burlak. La fel, numele Nicolau, își are originile în grecescul Nikolaos.

Cele mai multe nume vin din calendarul nostru creștin și în acest sens vreau să amintesc câteva nume din Vadu Moldovei: Onofrei (Sf. Onufrie), Zaharia (Zacharias), Tănase, Tănasă (Sf. Atanasie). Deci din nume de persoane, au rezultat nume de familie.

În satele Nigotești, Movileni, Mesteceni, Ioneasa, pe care de multe ori le-am bătut la picior în cei opt ani în care am predat la Școala din Nigotești, există o gamă bogată de nume de familie care și-au tras seva de la numele Sf. Procopie din calendarul slav: Precob, Pricob, Precub, Pricub, Precop, Pricop, Precup, Pricup.

Sunt multe nume de familie de acest fel în satele ,,de peste deal’’. Nu trebuie neglijate nici zoonimele, adică numele de familie împrumutate de la animale: Lupu, Cucoș, Mâță.

În Vadu Moldovei sunt multe familii Lupu, nume precreștin român. La fel, trebuie amintit numele Bărăscu, probabil nume derivat din Bărăști, numele vechi al satului, care a fost schimbat în Vadu Moldovei în anul 1968. Familia Movileanu are mulți descendenți care locuiau în satul Movileni.

Tot referitor la numele de familie din comuna Vadu Moldovei, țin să precizez felul în care ele au luat naștere, adică prin derivare, adăugându-li-se diferite sufixe: -ilă (fam. Mihăilă), -ică (fam. Stănică, fam. Todică), -așcu (fam. Pașcu, în satul Movileni; fam. Lupașcu, în satul Fântâna Mare), -el (fam. Irinel), -au (fam. Neculau).

Nu pot să închei fără să aduc o notă de umor. Se știe foarte bine că într-o comunitate oamenii se cunosc după nume, dar mai ales, după porecle.

Ei bine, unele dintre aceste porecle s-au transformat în nume de familie. Poreclele nu sunt alese la întâmplare, ci evidențiază, într-un mod cât se poate de satiric, neajunsurile fizice sau morale ale concetățenilor, încă o dovadă a ochiului vigilent al satului, a ,,gurii lumii’’,  dar și a simțului umorului care l-a caracterizat întotdeauna pe omul de la țară.

Enumăr aici câteva dintre poreclele cele mai întâlnite în Vadu Moldovei, pe care mi le amintesc din copilărie: Fasolă, Plăcintă, Buric, Pituș, Rățoi, Bortari (cei din satele de peste deal), Găneni (cei din satul Ganea), Scrob, Curbici, Borcan, Brandu, Cilovec (pe rusă înseamnă bărbat), Țamba, Chirpici, Porc etc.

Unii dintre ei nu mai sunt, Dumnezeu să-i odihnească. Iar dumneavoastră, Dumnezeu să vă dea sănătate și înțelepciune, să purtați cu mândrie numele ce-l aveți din neam, și să nu uitați, că indiferent ce nume aveți, cel mai important este ce faceți pe acest pământ cu viața ce v-a fost dată.


[1] Tomegea, Petru, Valea Rîșcăi  – Toponimie și antroponimie, Ed. Junimea, Iași, 2018.

ȘTIRI