Accesări: 2357

Incidente rutiere tot mai dese pe raza localităților rurale. Zona Fălticeni se numără printre cele care înregistrează un număr ridicat de accidente. Acestea se întâmplă preponderent pe drumurile județene.

Ultimul eveniment rutier s-a petrecut vineri dimineața în comuna Baia.

Două autoturisme au intrat în coliziune, din accident rezultând o victimă.

Un șofer din localitate, în vârstă de 27 de ani, conducea un autoturism pe DJ. 209 H din direcția Baia către Cornu Luncii, s-a angajat în depășirea unei autoutilitare. Aceasta era condusă de către un alt localnic, de 59 de ani, care a semnalizat și a efectuat virajul la stânga pentru a intra pe un podeț.

În momentul depășirii, cele două autoturisme au intrat în coliziune.

Tamponarea vehiculelor a dus la rănirea ușoară a unei minore de 15 ani, din comuna Slatina.

Ea era pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 27 ani.

Polițiștii i-au testat pe ambii conducători auto cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.

ȘTIRI