Doliu într-o familie din comuna Preutești. Un tânăr s-a stins din viață. Părinții lui au nevoie de sprijinul nostruLocal

Doliu într-o familie din comuna Preutești. Un tânăr s-a stins din viață. Părinții lui au nevoie de sprijinul nostru

       Accesări: 24808

Doliu, lacrimi și tristețe. Familia Costan din satul Huși trece prin momente cumplite. Florin și Florentina l-au pierdut pe Eduard, băiatul lor, care s-a stins din viață în urma unei întâmplări nefericite.

Eduard, un tânăr educat, săritor și foarte harnic, s-a dus să-și ajute câțiva prieteni. Trebuiau să taie o răchită.

Din nefericire și din nenoroc, una dintre crengi, în cădere, l-a lovit la cap, după ce Eduard tăiase copacul cu drujba.

Lovitura i-a fost fatală.

Nenorocirea s-a întâmplat sâmbătă, 16 martie, în timpul după-amiezii.

Mahanu Design

Eduard avea doar 20 de ani. În luna mai urma să-și sărbătorească ziua de naștere și avea deja planurile făcute. Își dorea foarte mult să petreacă alături de cei dragi, alături de părinți, de sora lui și prietenii pe care îi avea.

Era foarte iubit de tinerii din satul Huși.

Pentru ceilalți adolescenți era un model de urmat. Eduard era un tânăr care onora numele familiei lui prin fapte și atitudine.

Tinerii din sat l-au descris pe tânărul din satul Huși, vorbind ca despre un „prieten foarte bun și drag, un băiat optimist și de nădejde.”

Vestea acestui accident nefericit a căzut ca un trăsnet peste întreaga familie.

„Era un băiat tare muncitor. Un copil extraordinar. Toată lumea îl iubea în sat.”, ne-a mărturisit, cu lacrimi, Florin Costan, tatăl lui Eduard. „Eduard ne-a iubit mult. Își ajuta mereu familia. Un băiat atât de bun…

Florin și Florentina erau deja încercați de un alt necaz și de alte griji în suflet. Tatăl lor, bunicul lui Eduard, se afla de câteva zile pe patul din spital.

Azi-dimineață s-a stins și el.

Acum sunt două suflete care au plecat spre cer. Două persoane dragi la căpătâiul cărora vor plânge Florin și Florentina. Întreaga comunitatea locală este alături de familia care, în aceste clipe, trece printr-o mare durere sufletească.

Eduard va fi înmormântat vineri, în satul natal.

Floretina și Florin Costan, oameni modești și cu frica lui Dumnezeu, vor să-și îngroape creștinește tatăl și fiul de 20 de ani.

Cei care doresc să-i ajute, pot face donații în contul de mai jos, deschis la Banca Transilvania. Contul aparține verișoarei lui Eduard.

IBAN: RO 51 BTRL RONC RT02 3622 0802
Beneficiar: Mihaela-Fabiola Uivarasan

ȘTIRI