Doi tineri din Fălticeni și Mălini s-au numărat printre elevii premiați de Arhiepiscopia Sucevei și RădăuțilorLocal

Doi tineri din Fălticeni și Mălini s-au numărat printre elevii premiați de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

       Accesări: 2785

Educația și spiritualitatea sunt lumini pentru viață. Școala și Biserica, alături de familie, reprezintă temelia formării personalității umane, fiind indispensabilă devenirii tinerii generații care are nevoie de repere solide. Unele dintre aceste repere sunt chiar elevii care impresionează prin rezultatele obținute la examene.

Anul acesta sunt 17 absolvenți de gimnaziu și liceu, din județul Suceava, cu media 10 la Evaluarea Națională și la Bacalaureat.

Performanțele lor nu au trecut neobservate, elevii fiind premiați de autoritățile locale, județene și, pentru prima dată, de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

Evenimentul s-a desfășurat la Mănăstirea Putna, marți, pe 15 august, în zi de sărbătoare, la praznicul Adormirii Maicii Domnului.

După săvârșirea Sfintei Liturghii, prilejuită de hramul istoric al ctitoriei ștefaniene, cei 17 elevi au fost invitați pe scenă, alături de ierarhi, pentru ceremonia de premiere.

Mahanu Design

Centrul Eparhial Suceava, prin intermediul Sectorului Educațional-Teologic, s-a ocupat de toate diligențele, sprijinul financiar pentru acești tineri valoroși fiind asigurat și cu ajutorul protopopiatelor din județ.

Printre cei premiați s-au aflat și doi elevi din Fălticeni și Mălini, este vorba despre Denis Dorneanu (Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”) și Maria Gogan (Școala Gimnazială „Nicolae Labiș”), care au obținut media 10 la Evaluarea Națională.

Denis și Maria sunt doi elevi eminenți.

Ambii au încheiat anul școlar cu 10 pe linie, ei fiind și șefi ai promoției 2023.

Maria s-a remarcat și în cadrul concursurilor naționale, anul acesta reușind să obțină mențiune la
Concursul de Matematică „Olimpiada Satelor din România”, etapa pe țară, desfășurat la Cluj-Napoca.

Eleva din comuna Mălini i-a mulțumit Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților pentru această inițiativă, adresând câteva gânduri, în care și-a exprimat cu recunoștință bucuria trăită într-o zi de sărbătoare

„15 August 2023 a fost pentru mine, o zi minunată, de neuitat, încărcată de emoție și entuziasm, petrecută într-un colț de rai, unde domnește în liniște Ștefan cel Mare. Nu ar fi fost posibil acest lucru dacă oameni cu suflet mare nu și-ar fi îndreptat gândurile și spre cei mici, elevi care au reușit să obțină rezultate remarcabile la obstacolele de la finalul gimnaziului și liceului, în anul școlar care tocmai s-a încheiat.

Mulțumim tuturor celor care ne-au oferit aceste momente deosebite, pline de zâmbete și nemăsurată bucurie. Mulțumim pentru apreciere și prețuire, pentru că ați sporit încrederea în Dumnezeu și în propriile puteri, pentru sfânta și înălțătoarea rugăciune la care am participat.”, a spus Maria Gogan. „Mulțumesc din inimă Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților pentru inițiativa extraordinară, pentru clipele pline de frumos pe care ni le-a prilejuit, pentru dăruirea și interesul acordat educației și elevilor dedicați ei, precum și pentru faptul că a ales un moment atât de important pentru a pune în valoare această reușită.

Nu în ultimul rând, mulțumesc pentru distincția valoroasă pe care am primit-o. Este destul de dificil să exprim în cuvinte bucuria pe care am simțit-o atunci când cântecul sfânt al preoților s-a întâlnit cu aplauzele mării de credincioși aflați în fața noastră, într-un loc mirific, într-o zi plină de lumină, la Mănăstirea Putna.”

Elevii evidențiați au primit din partea Înaltpreasfințitului Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Ordinul Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava cu insignă și Cartea de Rugăciuni – Ediția Jubileu, dar și premii în bani.

Părintele arhimandrit Dosoftei Dijmărescu, exarh cultural al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a dat citire Ordinului Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, timp în care elevii prezenți au primit binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic.

După momentul festiv, elevii de 10 au vizitat muzeul Mănăstirii Putna, unde au fost întâmpinați de monahul Alexie Cojocaru și au primit alte daruri din partea starețului Mănăstirii Putna.

Premianții s-au arătat încântați de evenimentul la care au luat parte, exprimându-și recunoștința pentru că au avut posibilitatea de a se cunoaște și de a se împrieteni.

Ei au schimbat impresii cu privire la experiența examenului absolvit, dar au vorbit și despre facultățile și liceele la care s-au înscris.

Absolvenții clasei a VIII-a au făgăduit că se vor întâlni în aceeași formulă și peste patru ani, după absolvirea Examenului de Bacalaureat.

ȘTIRI