Doi profesori din Fălticeni au participat la un curs european de comunicare interculturală în educațieEducație

Doi profesori din Fălticeni au participat la un curs european de comunicare interculturală în educație

       Accesări: 1880

Proiectele europene sunt tot mai accesate în mediul educațional. Acestea oferă oportunități de dezvoltare a competențelor, pe care profesorii le fructifică prin programele Erasmus+. Un astfel de program este derulat la nivelul Societății de Geografie din România (Filiala Suceava).

Proiectul este intitulat „Interese comune pentru dezvoltarea profesională durabilă”, iar recent s-a desfășurat a treia mobilitate în Croația.

Profesorul doctor Marcel Porof și profesoara Magda Grigoraș, membri și formatori ai SGRSV, au fost selectați să participe în acest program de formare, în urma apelului lansat în data de 25 iulie 2018.

Al treilea flux de mobilități, din cadrul acestui proiect Erasmus+ (K104), organizat de Institutul DOREA din Cipru, s-a axat pe cursul „Comunicarea interculturală în educație” și a avut loc în perioada 21-25 octombrie 2019, în orașul Split.

Cursul le-a oferit participanților oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile, cunoștințele și competențele privind educația interculturală, elemente cheie pentru a lucra ca formator, cu persoane diferite.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

În cadrul comunicărilor s-a pus accent pe înțelegerea influenței culturii asupra îmbunătățirii abilităților de comunicare interpersonală.

Profesorii Porof și Grigoraș au apreciat că întreaga activitate din Croația foarte bine structurată și bazată pe ateliere de lucru, discuții și învățare colaborativă, fapt ce a dat posibilitatea participanților să învețe, să exprime propria opinie și să realizeze obiectivele cuprinse în proiectul inițiat.

Desfășurată într-un spațiu de mare valoare istorică și specificitate naturală, mobilitatea a oferit participanților și ocazia de a studia în mod direct aceste elemente, de a descoperi multe aspecte interesante.

Proiectul a inclus și activități recreative, organizate după programul cursului.

Participanții au putut admira arhitectura și arta orașului Split, fost oraș venețian, stăpânit de Veneția de prin secolul XIV și până în 1797, dar al cărui centru vechi s-a dezvoltat în Palatul construit de împăratul roman Dioclețian, astăzi înscris pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Alte orașe de pe coasta dalmată, încărcate de istorie, Dubrovnic, Zadar, Trogir, au fost vizitate în cadrul proiectului intercultural.

Peisaje unice și elemente naturale spectaculoase au fost descoperite în Parcul național Plitvice aflat în patrimoniul UNESCO, cu o suprafață de 29.000 ha și în Parcul național Krka, cu 860 de specii de plante și animale endemice și forme deosebite de relief dezvoltat pe calcar, în special cascade.

Profesorul doctor Marcel Porof și profesoara Magda Grigoraș spun că participarea lor, în calitate de membri SGRSV, la acest proiect conduce la dezvoltarea dimensiunii europene a educației și deschide calea unor colaborări viitoare pe plan național și internațional.

ȘTIRI