Un fapt reprobabil umbrește, din nou, imaginea și preocupările tinerei generații în mediul educațional. Doi elevi sunt implicați într-un incident de natură violentă, care s-a petrecut vineri, 16 ianuarie, în incinta Școlii Gimnaziale “Mihail Sadoveanu” din Falticeni. Scenele, în care un copil îl umilește pe celălalt, au fost filmate cu un telefon mobil, de către un alt elev.
Incidentul s-a petrecut în zona grupului sanitar al școlii, iar imaginile au ajuns și în spațiul public.
Conducerea IȘJ Suceava își exprimă regretul profund față de producerea acestui eveniment, care contravine flagrant principiilor de siguranță, respect și toleranță pe care sistemul de învățământ le promovează.
Polițiștii din Fălticeni fac deja cercetări în acest caz, prin agenții Biroului de Ordine Publică.
Inspectorul școlar teritorial de zonă din cadrul ISJ Suceava s-a deplasat la unitatea școlară, unde, împreună cu conducerea școlii, va demara conform procedurilor legale în vigoare, propria investigație.
ISJ Suceava anunță că ancheta internă va fi una amănunțită, prin intermediul Comisiei pentru prevenirea și combaterea violenței, pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs incidentul și pentru identificarea celor implicați.
Profesorii din conducerea Școlii Gimnziale „Mihail Sadoveanu” au notificat Poliția, Inspectoratul Școlar Județean și părinții elevilor implicați, conform procedurilor legale în vigoare.
Măsurile ce vor fi dispuse de Comisia pentru prevenirea și combaterea violenței
în urma analizei situației și în conformitate cu regulamentul școlar, vor fi comunicate la finalul investigației.
Inspectoratul Școlar Județean Suceava reiterează angajamentul ferm pentru un mediu școlar sigur, lipsit de violență.
Reprezentanții instituției dau asigurări că se vor lua toate măsurile necesare pentru a preveni și sancționa cu maximă fermitate orice abatere de la normele de conduită și etică.
Foto: Freepik






