Accesări: 9004

Mediul educațional este în doliu. Viorica Ionițe, un apreciat cadru didactic al Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni s-a stins din viață în această dimineață. Moartea fulgerătoare a distinsei profesoare a lăsat un gol în sufletele pe colegilor care au admirat-o.

Viorica Ionițe a profesat mai bine de 30 de ani la liceul fălticenean, instituție unde și-a început, de altfel, cariera.

Originară de pe meleagurile Dobrogei, profesoara Ionițe s-a remarcat la catedra de filozofie, cât și în afara sferei profesionale.

Descrisă de colegi ca un profesor de excepție, un om inteligent, discret, cult și cu tact, care a știut să valorizeze generații de elevi.

Viorica Ionițe s-a născut pe 14 februarie 1961 la Tulcea. Pasionată de filozofie, ea și-a continuat studiile la Facultatea de Istorie și Filozofie, din cadrul Universității București, pe care a absolvit-o cu nota 10.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

De-a lungul carierei a predat la Școala Generală nr.3 din Baia și la Liceul Agricol din Fălticeni. Din anul 1990 intră în colectivul Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” unde activează 31 de ani, din cei 37, ai unei cariere presărată cu reușite și înaltă prestanță.

Profesionalismul și rigurozitatea Vioricăi Ionițe au propulsat-o în carieră, ea devenind formator național, metodist și membru evaluator în Comisiile Naționale ale olimpiadelor școlare.

Profesoara s-a stins din viață, în propria casă, la vârsta de 60 de ani.

Cadrele didactice ale Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni au transmis un mesaj de condoleanțe familiei, un ultim omagiu, în care au elogiat caracterul, profesionalismul, reușitele și atitudinea profesoarei Viorica Ionițe.

Mesaj de condoleanțe

Colectivul Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu“ anunță cu adâncă durere trecerea în neființă a unuia dintre cei mai iubiți dascăli ai săi, doamna profesoară Viorica-Georgeta Ionițe, om de o aleasă calitate sufletească si un pedagog desăvârșit.

Născută la 14 februarie1961 în Tulcea, a absolvit „Facultatea de Istorie și Filozofie“ a Universității București cu nota 10.

Și-a menținut calea și a rămas un profesor de nota 10: 1984-1987 la Școala generală Chilia Veche, 1987-1989 la Școala generală nr.3 Baia, 1989-1990 la Colegiul Agricol Fălticeni, iar din 1990 la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu “ Fălticeni.

Nenumărate și cunoscute tuturor îi sunt reușitele profesionale, ca profesor metodist, formator național, responsabil de cerc, membru evaluator în Comisii Naționale ale olimpiadelor școlare, însă activitatea de la catedră, acolo unde a dovedit nu doar aplecare și profesionalism, ci dragoste nemărginită pentru copii, rămâne definitorie pentru doamna profesoară Viorica Ionițe.

Maximum l-a oferit și în calitatea sa de lider sindical, în care corectitudinea și un acut spirit justițiar au determinat-o să fie vocea fermă și mai ales neobosită a colegilor săi.

Un suflet rafinat, o apariție elegantă și discretă, dar care nu a trecut nicicând neobservată: printr-un gest, printr-un cuvânt- pe care-l stăpânea cu măiestrie , printr-o privire. Un OM, un prieten, un coleg care a ars intens pentru fiecare și care s-a stins prea repede. Acesta este, probabil, destinul OAMENILOR MARI.

Dispariția doamnei profesoare este o pierdere pentru colegiu și comunitate.

Lili, așa cum te știm noi, ai ales să pleci la fel de discret de lângă toți ai tăi!

Dumnezeu să odihnească inima ta mare! Ai fost LUMINĂ pentru suflete și minți toată viața ta, întoarce-te în LUMINĂ!

Condoleanțe familiei!”

Echipa managerială și colectivul de cadre didactice al Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu“ din Fălticeni

ȘTIRI