Accesări: 11123

Suflu nou la vârful unităților de învățământ. Conducerile mai multor școli și colegiile din județul Suceava sunt împrospătate înaintea începerii noului an școlar. Schimbările au fost făcute de membrii Consiliului de Administrație al ISJ Suceava care au avizat numirile prin detașare în interesul învățământului a unor noi directori și directori adjuncți.

Decizia intră în vigoare de la 1 septembrie 2021 și este valabilă până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar.

ISJ Suceava nu a menționat pe ce criterii au fost numite persoanele menționate, dar precizează că „numirile s-au făcut având în vedere încetarea detașării în funcțiile de conducere ale tuturor directorilor și directorilor adjuncți la data de 31 august 2021.

Instituția mai precizează că decizia respectă Legea Educației Naționale și Regulamentul cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar.

Schimbări au fost făcute la școli atât din mediul urban, cât și din mediul rural.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

La nivelul municipiului Fălticeni sunt nume noi la doar conducerile colegiilor „Vasile Lovinescu” și „Mihai Băcescu”.

Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” va avea un nou director de la 1 septembrie. Palaghia Radion, profesoară de istorie, o va înlocui la conducerea unității liceale pe Claudia Suseanu.

La Colegiul „Vasile Lovinescu”, directorul Cristi Acatrinei îl va avea ca și coleg pe Sorin Ignat, profesor de fizică, în postura de director adjunct. Momentan nu se știe cine anume părăsește funcția actuală de director adjunct, profesoara de limba română Mihaela Acatrinei sau inginerul Florin Ciocârlan.

La Școala Gimnazială nr.3 Baia, noua directoare este Angelica Iftime, profesoară de chimie la Școala Gimnazială „Nicolae Stoleru”.

Directori noi sunt și la trei unități de învățământ de pe raza orașului Dolhasca.

Ca director al Școlii Gimnaziale Budeni este numită Ileanu Stupcanu, în timp ce Ilie Bahan este noul director al Școlii Gimnaziale Gulia.

Un nume nou și la conducerea Liceului Tehnologic „Oltea Doamna”, unde director adjunct este Lăcrămioara Isachi.

La Liceul Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” din orașul Liteni au avut loc schimbări în masă. Noul director adjunct este Ioan Maranda, iar noii directori adjuncți sunt Costică Doroftei și Cristina Poenaru.

În județul Suceava au fost numiți prin detașare 29 de directori și 14 directori adjuncți., în timp ce 181 de directori și 48 de directori adjuncți au fost menținuți în funcție.

Lista cadrelor didactice numite în funcția de director/director adjunct cu mandat nou (valabil din 1.9.2021)

ȘTIRI