CSS “Nicu Gane” Fălticeni s-a întors cu două medalii de la Campionatul Național de cros pentru copii și junioriSport

CSS “Nicu Gane” Fălticeni s-a întors cu două medalii de la Campionatul Național de cros pentru copii și juniori

       Accesări: 680

Rezultate încurajatoare obținute de secția de atletism a Clubului Sportiv Școlar “Nicu Gane” Fălticeni la Campionatul Național de cros pentru copii și juniori.

Competiția s-a desfășurat la sfârșitul acestei săptămâni, la Botoșani, fiind organizată de Federația Română de Atletism, cu sprijinul D.J.S.T Botoșani și al Asociaţiei Judeţene de Atletism Botoșani.

Participarea a fost numeroasă și valoroasă. Delegația de la Fălticeni a fost formată din 9 sportivi și antrenorul Alin Findanis.

Primele care au intrat în luptă au fost fetele, la Categoria “Copile 2”. Ștefania Oanea și Roxana Vamanu au alergat foarte bine și s-au clasat pe locurile 2 și 3.

“Pentru Ștefania este prima medalie de nivel național (argint), iar Roxana a ajuns deja la 3 medalii până în prezent (2 de aur și 1 de bronz). De data aceasta, din exces de zel, a plecat prea tare și nu a mai reușit să mențină până la final un tempo ridicat, care să-i permita obținerea unei medalii mai strălucitoare”, ne-a informat antrenorul Alin Findanis.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

Bianca Călușeriu, la Categoria “Copile 1”, după o cursă bună și un progres evident (a învins-o printre altele și pe campioana națională de la 800 m sală) a venit pe locul 4, Crîșmariu Luca și Iacob Iustin s-au situat pe locurile 5 și 10, iar Rautu Ștefan a fost printre primii clasați la Categoria Juniori.

“În general suntem mulțumiți de rezultatele obținute la această competiție. Toți sportivii de la CSS Nicu Gane Fălticeni au obținut locuri și timpi superiori celor din anul precedent. Sperăm să învățăm din greșelile noastre și să evoluăm în continuare. Felicitări copiilor și părinților deopotrivă!”, a concluzionat antrenorul Alin Findanis.

ȘTIRI