Consiliul Local va dezbate 18 noi proiecte. Buget local ajustat, servicii pentru vârstnici și un ghid al finanțărilorLocal

Consiliul Local va dezbate 18 noi proiecte. Buget local ajustat, servicii pentru vârstnici și un ghid al finanțărilor

       Accesări: 131

Aleșii locali sunt chemați la vot. Joia aceasta are loc ședința ordinară pentru luna iunie, în care vor dezbătute cele mai noi proiecte de hotărâre pentru municipiul Fălticeni. Pe ordinea de zi figurează 18 proiecte, printre care rectificarea bugetului local, organizarea Zilelor Municipiului, regulamnetul serviciului de ridicare al autovehiculelor parcate neregulamentar, finanțarea activităților sportive și culturale, precum și crearea unui serviciu de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice.

Consiliul Local Fălticeni are 19 consilieri, care au fost deja convocați pentru întrunirea de pe 25 iunie, care urmează să stabilească, prin vot, proiectele care vor fi adoptate și puse în operă.

Așa cum ne-au obișnuit în majoritatea ședințelor din acest mandat, consilierii locali nu au nici în luna iunie un proiect propus pe ordinea de zi, fiind doar simpli votanți în cadrul ședințelor deliberativului.

Excepție face doar, de data aceasta, viceprimarul Constantin Bulaicon, care este inițiatorul proiectului destinat organizării și desfășurării programului Zilelor Municipiului Fălticeni.

Ședința va începe la ora 15, este publică, așadar, poate participa orice cetățean, la Biblioteca Municipală „Eugen Lovinescu”.

Peste 700.000 de lei în plus la bugetul local

Unul dintre cele mai importante proiecte vizează rectificarea bugetului local de venituri și cheltuieli pentru anul 2026. Potrivit documentației, bugetul municipiului urmează să fie majorat cu peste 717.000 de lei.

O parte semnificativă a fondurilor va fi alocată pentru organizarea Zilelor Municipiului Fălticeni, pentru care sunt prevăzuți 360.700 de lei.

Alte 143.200 de lei sunt destinați voucherelor de vacanță pentru angajații Primăriei și ai Direcției de Utilități Publice.

Rectificarea bugetară include și finanțarea unor investiții noi. Astfel, administrația locală propune alocarea a 159.600 de lei pentru reabilitarea rețelei de apă de pe strada Obor, 71.500 de lei pentru amplasarea unui container de depozitare la Stadionul „Constantin Jamaischi” și 70.000 de lei pentru mobilier și dotări la Colegiul Național „Nicu Gane”.

Un alt proiect important privește organizarea și desfășurarea programului „Zilele Municipiului Fălticeni”, programat în perioada 10–26 iulie 2026.

Bugetul total propus este de 360.728 de lei.

Cea mai mare parte a sumei, respectiv 148.500 de lei, este rezervată pentru artiști și prezentator. Pe lista invitaților se regăsesc Andreea Bănică, Alb Negru, AP3, Andrei Bănuță și Yanis Pavel.

În cadrul manifestărilor sunt incluse și alte activități cu caracter educativ și comunitar. Vor fi acordate premii în valoare de 60.000 de lei elevilor care au obținut rezultate deosebite la Evaluarea Națională și Bacalaureat, iar pentru tradiționala „Nuntă de Aur” sunt prevăzuți 52.000 de lei. De asemenea, programul cuprinde Festivalul „Șezătoarea Copiilor”, evenimentul „Roți Legendare” și un spectacol de artificii.

Printre proiectele cu impact direct asupra vieții de zi cu zi a cetățenilor se numără și aprobarea regulamentului pentru serviciul public de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor staționate sau parcate neregulamentar.

Dacă proiectul va fi aprobat, autoritățile vor putea dispune ridicarea autovehiculelor parcate pe trotuare, pe treceri de pietoni, în intersecții, în stațiile de transport public, pe pistele pentru biciclete sau în alte zone unde oprirea ori staționarea este interzisă.

Tarifele propuse sunt de 500 de lei pentru ridicare, 300 de lei pentru transport și minimum 30 de lei pentru depozitare. În practică, recuperarea unei mașini transportate la depozit ar putea costa proprietarul aproximativ 830 de lei.

Regulamentul prevede că vehiculele nu pot fi ridicate dacă în interior se află persoane. De asemenea, dacă proprietarul ajunge înainte ca mașina să fie transportată la depozit și acceptă plata operațiunilor deja efectuate, autovehiculul îi poate fi restituit pe loc.

Pe ordinea de zi se află și aprobarea ghidurilor de finanțare pentru proiectele culturale și sportive.

Pentru domeniul cultural este propus un buget de 145.000 de lei, iar organizațiile eligibile vor putea primi finanțare de până la 90% din valoarea proiectelor depuse, cu obligația unei contribuții proprii de minimum 10%.

În ceea ce privește activitățile sportive, municipalitatea intenționează să aloce 875.000 de lei. Cea mai mare sumă, 665.000 de lei, este destinată fotbalului masculin, restul fondurilor urmând să fie împărțite între canotaj, box, natație, tenis de masă și tenis de câmp.

Consilierii locali vor analiza și înființarea unui Serviciu de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice aflate în situații de vulnerabilitate.

Noul serviciu social va oferi ajutor pentru activitățile cotidiene, monitorizarea stării de sănătate, consiliere și sprijin pentru integrarea socială. Inițiativa vine în contextul creșterii nevoii de servicii dedicate persoanelor în vârstă care nu se pot descurca singure sau care nu beneficiază de sprijin permanent din partea familiei.

Delegație oficială în Lituania și proiecte privind salubrizarea și gestionarea deșeurilor

Pe agenda ședinței se regăsește și propunerea de participare a unei delegații a municipiului la manifestările organizate în orașul înfrățit Kedainiai, din Republica Lituania, în perioada 3–6 septembrie 2026. Costurile estimate se ridică la 43.815 lei și includ transportul Ansamblului „Valea Șomuzului”, deplasarea delegației oficiale, diurnă și cheltuieli de protocol.

În același timp, administrația locală propune ca anumite activități din cadrul serviciului de salubrizare – măturatul și spălatul străzilor, golirea coșurilor stradale și deszăpezirea – să fie gestionate direct de Direcția de Utilități Publice.

Tot în domeniul gestionării deșeurilor este propusă asocierea municipiului cu Diasil Service SRL pentru amenajarea unei platforme de depozitare temporară a deșeurilor pe un teren de 8.500 de metri pătrați situat pe strada Șomuzului.



ȘTIRI