Comunele Slatina, Preutești și Dolhești au primit noi fonduri pentru investițiile realizate prin intermediul PNDLRural

Comunele Slatina, Preutești și Dolhești au primit noi fonduri pentru investițiile realizate prin intermediul PNDL

       Accesări: 3745

Bani pentru dezvoltare locală. Zona Fălticeni a beneficiat de numeroase investiții în ultimii ani, pentru modernizarea drumurilor, școlilor, rețelelor de apă și canalizare sau alte obiective din comunitățile locale. Proiectele aflate în derulare sunt susținute financiar din fonduri guvernamentale.

Recent au fost virate noi sume pentru investițiile curente.

Comunele Slatina, Preutești și Dolhești se numără printre cele 15 unități administrative din județul Suceava care au primit fonduri pentru lucrările executate de prestatori până la această dată, în cadrul proiectelor finanțate prin PNDL (Programul Național de Dezvoltare Locală).

Primăria Comunei Dohești a primit 245.752 de lei, iar Primăriei Comunei Preutești i-au fost alocați 336.500 de lei.

Cea mai mare sumă revine Comunei Slatina, unde au fost virați pentru decontare 1.992.575 lei.

Banii au fost direcționați de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, județului Suceava revenindu-i suma de 29,2 milioane de lei.

Printre beneficiari se numără și Consiliul Județean Suceava care a primit 16,34 milioane de lei.

ȘTIRI