Accesări: 451

Alimentare sistată pentru lucrări importante. Câteva mii de fălticeneni din cartierul 2 Grăniceri nu au apă potabilă începând de marți dimineața. Angajații operatorului local ACET au avut de montat în rețea o instalație hidraulică, prevăzută în proiectul „Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată”.

Întreruperea apei a fost anunțată prin asociațiile de proprietari, pentru intervalul orar 8:00 – 18:00.

Vestea bună este că lucrările propuse au fost realizate într-un timp mai scurt, iar consumatorii vor avea apă la robinete mai devreme.

ACET Fălticeni anunță că furnizarea apei potabile va fi reluată de la ora 14.

Blocurile de la Asociațiile de proprietari 7, 8, 9, 11, 12, 13, 17 și 18 au rămas fără apă potabilă.

Mahanu Design

În aceeași situație sunt magazinele și unitățile unor alți operatori economici care au sediul în cartierul 2 Grăniceri.

Întreruperea afectează consumatorii de pe 10 străzi: 2 Grăniceri, Cotești, Broșteni, Petru Rareș, Pictor Șoldănescu, Țărăncuței, Dogarilor, Revoluției (parțial), Al. G. Grămadă, Filaturii.

ȘTIRI