Accesări: 7514

Au trecut un test important. Elevii din ultimul an de gimnaziu au susținut zilele trecut simularea Evaluării Naționale. A fost repetiția dinaintea examenelor din vară, examene de admitere la liceu pentru absolvenții claselor a opta.

Peste 300 de elevi din municipiul Fălticeni au susținut cele două probe scrise, la limba română și la matematică.

Rata de prezență la simulare s-a cifrat la 98,5%.

Pe data de 29 martie, reprezentanții ISJ Suceava au fost anunțat rezultatele.

Este vorba doar de statistici ale mediilor.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

Trei note de 10 la nivel de oraș

La nivel de municipiu există trei note de 10, două la matematică și una la limba română.

Una dintre notele de 10, la proba matematică, este reușita unui elev de la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”.

Celelalte două note de 10 și cea mai mare medie la nivelul municipiului Fălticeni aparțin unui elev de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”.

La nivelul județean mai este un singur elev, din Suceava, cu media 10.

S-au descurcat mai bine la limba română

În ceea ce privește rezultatele obținute de elevii celor patru școli gimnaziale și de cei aflați în clasele ciclului gimnazial de la Colegiile „Nicu Gane” și „Mihai Băcescu”, datele transmise de ISJ Suceava arată că, per ansamblu, elevii fălticeneni s-au descurcat mai bine la limba română, decât la matematică.

La proba de Limba și literatura română, dintre cei 303 elevi prezenți, 254 elevi (83,8%) au obținut note peste sau egale cu 5, dintre care: 44 cu note între 5 – 5,99; 47 cu note între 6 – 6,99; 61 cu note între 7 – 7,99; 64 cu note între 8 – 8,99, 37 cu note între 9 – 9,99 și 1 cu nota 10.

La aceeași probă, 49 de elevi (16,2%) au obținut note între 1 – 4,99.

La proba de Matematică, dintre cei 303 elevi prezenți, 207 elevi (68,3%) au obținut note peste sau egale cu 5, dintre care: 52 cu note între 5 – 5,99; 48 cu note între 6 – 6,99; 39 cu note între 7 – 7,99; 40 cu note între 8 – 8,99, 26 cu note între 9 – 9,99 și 2 cu nota 10.

La aceeași probă, 96 de elevi (23,6%) au obținut note între 1 – 4,99.

Situația statistică generală arată că dintre cei 302 elevi prezenți la ambele probe, 231 elevi (76,4%) au obținut medii mai mari sau egale cu 5, dintre care: 49 cu medii între 5 – 5,99; 59 cu medii între 6 – 6,99; 51 cu medii între 7 – 7,99; 43 cu medii între 8 – 8,99, 28 cu medii între 9 – 9,99 și 1 cu media 10.

ȘTIRI