Apele pârâului Bogata au ieșit din matcă. Sunt  alunecări de teren și maluri surpate. Autoritățile locale stau în alertăRural

Apele pârâului Bogata au ieșit din matcă. Sunt alunecări de teren și maluri surpate. Autoritățile locale stau în alertă

       Accesări: 1010

Vremea extremă se manifestă fără încetare. Autoritățile comunei Baia sunt în alertă de 48 de ore, pentru preîntâmpinarea problemelor generate de aluviuni, viituri și ape pluviale. Până acum nu s-au înregistrat inundații, nu sunt victime și nici situații legate de întreruperea energiei electrice sau sincope în furnizarea apei potabile.

Cu toate acestea, probleme există.

Satul Bogata este afectat de ploile torențiale, care au înmuiat terenurile în pantă, aflate în zonele colinare.

Pe două străzi sunt alunecări de teren, pe una dintre acestea carosabilul fiind surpat.

Circulația pe strada Prunului este oprită, de peste crăpătura iscată între drum și șanț fiind de peste 10 centrimetri. Glisiera drumului este afectată, iar deplasarea cu autoturismul reprezintă un risc.

Carosabilul s-a afundat, groapa iscată fiind acoperită, provizoriu, cu balastru.

Ploile de azi-noapte, cele mai intense de până acum au făcut ca infrastructura să cedeze.

De cealaltă parte, apele pârâului Bogata au ieșit din matcă și au rupt din maluri. Casele construite pe malul apei, în urmă cu mult timp, sunt acum în pericol.

Mai multe podețe din lemn au fost smulse de apa învolburată, cu un debit foarte ridicat.

Pe acest pârâu sunt deja lucrările ample de regularizare și înduguire pe 2,5 kilometri. Până acum au realizate îndiguiri pe 500 de metri liniari.

Primarul Maria Tomescu speră ca lucrările de investiție, ce se ridică la câteva milioane de euro să fie încheiate anul acesta.



Spalatorie covoare

ȘTIRI