Incendiu peuternic într-o gospodărie din comuna Mălini. Flăcările au afectat casa și bunurile din interiorRural

Incendiu peuternic într-o gospodărie din comuna Mălini. Flăcările au afectat casa și bunurile din interior

       Accesări: 573

Seonul rece este, din păcate, un senzon al incendiilor de locuințe. Pompierii Detașamentului Fălticeni au intervenit, sâmbătă seară, în comuna Mălini, într-o gospodărie unde focul mistuia deja acoperișul. Flăcările au cuprins și interiorul casei, distrugând locuința și bunurile din interior.

Incendiul s-a produs în satul Suha, acesta fiind anunțat în jurul orei 21:20, printr-u apel 112.

La locul evenimentului au fost mobilizate echipaje ale Detașamentului de Pompieri Fălticeni, alături de cele ale Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din Mălini și Cornu Luncii.

Cinci autospeciale de stingere au asigurat intervenția, la care au participat și paramedicii SMURD.

La sosirea salvatorilor, incendiul se manifesta generalizat la nivelul acoperișului și în interiorul locuinței, existând un risc major ca flăcările să se extindă la construcțiile din apropiere.

Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea focului, misiunea fiind încheiată după aproape două ore.

În urma incendiului, casa și bunurile din interior, printre care mobilier și materiale textile, au fost distruse pe aproximativ 40 de metri pătrați.

Conform primelor cercetări, cauza izbucnirii incendiului, cauza probabilă, este efectul termic generat de coșul de fum, care nu era izolat corespunzător față de materialele combustibile.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

Datorită intervenției pompierilor, construcțiile învecinate și bunurile aferente au fost salvate, incendiul fiind împiedicat să provoace pagube și mai mari.



ȘTIRI