Colegiul „Vasile Lovinescu” participă într-un nou proiect național pentru prevenirea hărțuirii în mediul digitalEducație

Colegiul „Vasile Lovinescu” participă într-un nou proiect național pentru prevenirea hărțuirii în mediul digital

       Accesări: 337

Mediul digital face parte din viața adolescenților. Dincolo de avantajele sale, acesta ascunde și situații în care cuvintele pot răni. Trei eleve de la Colegiul „Vasile Lovinescu” din Fălticeni au ales să transforme această realitate într-o oportunitate de implicare și educație, lansând proiectul „Efectul de ecou”, dedicat prevenirii hărțuirii în universul social media și nu numai.

Denisa Crețu, Amalia Amanioaei și Daria Ștefan, eleve ale Colegiului „Vasile Lovinescu”, au transformat experiența unei tabere desfășurate vara trecută, la București, într-un proiect dedicat prevenirii hărțuirii în mediul digital

Elevele, în clasa a XII-a, profil economic, pun în practică lucrurile învățate și se impliă activ în comunitatea lor școlară.

Denisa, Amalia și Daria au participat alături de alți 30 de tineri din țară la proiectul ACT by Pepco – Academia de Cariere Tehnice, unde au desfășurat ateliere interactive și activități de lucru în echipă, prin care au învățat să înțeleagă mai bine comunitățile din care fac parte, să identifice nevoi și probleme reale și să construiască soluții relevante.

Evenimentul s-a desfășurat în vara acestui an sub deviza „Călăuzim tinerii să învețe să devină creatorii propriilor lor vieți”.

Pe parcursul taberei, elevele au participat la ateliere de antreprenoriat, sesiuni de dezvoltare personală, activități dedicate leadershipului și autocunoașterii, dar și la activități de relaționare alături de tineri din mai multe zone ale țării.

Experiența nu a rămas însă doar o amintire frumoasă.

Revenite acasă, Denisa, Amalia și Daria au pus bazele echipei „Efectul de ecou” și au început implementarea unui proiect în propria școală.

În noua postură de formatori, tinerele au organizat două activități interactive de conștientizare și prevenire a hărțuirii unei persoane prin intermediul mijloacelor digitale, internet, rețele de socializare, mesaje text sau jocuri video.

Discuțiile au pornit de la situații concrete întâlnite în mediul virtual, iar elevii au fost încurajați să vorbească deschis despre efectele pe care le pot avea cuvintele și mesajele transmise online.

Activitățile au beneficiat de sprijinul și îndrumarea consilierului școlar Andreea Dohotaru, facilitând un dialog deschis, empatic și structurat.

Prin exerciții practice și dezbateri, elevii au analizat impactul comunicării din mediul virtual și au discutat despre modul în care fiecare poate contribui la crearea unui spațiu online mai sigur și mai prietenos.

La cele două activități au participat elevi din clasele a IX-a SA, a IX-a SUB, a XI-a SA și a XII-a SA.

Denisa Crețu, Amalia Amanioaei și Daria Ștefan au coordonat activitățile, prezentate în mod dinamic și interactiv și au transmis colegilor de liceu mesajul că respectul și responsabilitatea trebuie să existe atât în relațiile directe, cât și în mediul online.

La finalul întâlnirilor, elevii au avut parte și de un moment de relaxare, savurând prăjitură și suc și continuând discuțiile într-o atmosferă informală și prietenoasă.

Proiectul „Efectul de ecou” este realizat în parteneriat cu Școala de Valori și Pepco România.

Pentru implementarea sa, echipa beneficiază de un buget oferit de Asociația Școala de Valori, pe care cele trei eleve îl gestionează prin activități de planificare, organizare și monitorizare la nivelul Colegiului „Vasile Lovinescu”.

Prin acest proiect, tinerele își propun să ducă mai departe experiența dobândită în cadrul taberei de leadership și să contribuie la formarea unei comunități școlare în care comunicarea online să fie bazată pe grijă, respect, empatie și responsabilitate.



ȘTIRI