Accesări: 1029

Școlile sunt închise de câteva săptămâni bune. Aproape trei sferturi dintre profesorii din România doresc redeschiderea unităților de învățământ cât mai rapidă a școlilor, chiar și pentru predarea în sistem hibrid. Lipsa echipamentelor IT și interacțiunea slabă cu elevii, printre cele mai mari provocări ale cadrelor didactice.

Acestea sunt concluziile unui studiu realizat de SuperTeach.

Peste 66% dintre profesorii care au răspuns chestionarului SuperTeach susțin redeschiderea școlilor din țară, aflate în prezent în scenariul roșu, motivând că “educația este un element important în economia țării”.

De asemenea, 53.7% dintre dascăli spun că și-ar dori să se întoarcă la predarea offline, în detrimentul celei online, în timp ce 21% dintre ei consideră că regimul hibrid de școală ar fi o variantă mai bună decât actuala situație, cea în care elevii urmează cursuri online.

La întrebările organizației SuperTeach au răspuns 1.542 de cadre didactice din toate județele țării, 96% dintre acestea predând în școli de stat din mediul urban – 76%.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

Chestionarul online a fost aplicat profesorilor din comunitatea SuperTeach, în perioada 9-12 noiembrie 2020, și a avut ca obiectiv evidențierea percepției acestora asupra școlii online, în special identificarea celor mai mari provocări cu care profesorii se confruntă în scenariul roșu de școală.

„Ne bucurăm că profesorii susțin deschiderea școlilor, în ciuda riscurilor implicate și a greutăților de a face ore în condițiile actuale. Prin acest lucru, nu putem să vedem decât premisa schimbării de mentalitate și faptul că profesorii se conectează cu nevoile copiilor și ale părinților. Îi felicit pe profesori că înțeleg și sunt empatici la nevoile copiilor și că sunt aproape de încercările prin care trec părinții – pe lângă faptul că le este greu să facă școală cu cei mici de acasă, părinții înțeleg care este impactul pe termen lung al acestei situații. Iată că profesorii fac corp comun cu părinții pentru dezvoltarea copiilor și a viitorului țării”, spune Cristina Gheorghe, co-fondator SuperTeach.

Organizația încurajează Ministerul Educației și Cercetării și instituțiile responsabile să ia o decizie cât mai rapidă de redeschidere a școlilor sau să delege acestă decizie autorităților și comunităților locale. „Descentralizarea deciziei ar putea avea un efect miraculos privind coagularea comunităților în jurul școlilor”, precizează Cristina Gheorghe.

Despre predarea în sistemul hibrid, care le oferă cadrelor didactice posibilitatea de a interacționa direct cu elevii, s-a discutat intens și pe parcursul lunii octombrie, în rândul a sute de profesori participanți la Conferințele Revoluția Mentalității în Educație, organizate de SuperTeach. În lipsa unui scenariu verde pentru școlile din România, dascălii preferă sistemul hibrid – aceasta fiind concluzia la care au ajuns peste 300 de profesori de la toate ciclurile de învățământ (ca urmare a unui chestionar online post-eveniment, în perioada 24-27 octombrie a.c.).

Lipsa echipamentelor IT și interacțiunea slabă cu elevii, printre cele mai mari provocări în scenariul roșu

Profesorii din mediul rural preferă sistemul hibrid în detrimentul celui online, având în vedere lipsa mijloacele și echipamentelor IT necesare, pentru ca elevii din aceste zone ale țării să participe la lecțiile pe internet.

„Sunt foarte mulți copii din mediul rural, care fie nu au aparatura tehnică necesară, fie nu au conexiune la internet sau nu beneficiază de niciuna dintre cele două. Mai mult, noi predăm de acasă, cu resursele proprii (curent electric, internet, căldură, aparatură IT), deoarece la școală ni se asigură logistica tehnică pentru a preda online, dar nu și căldură”, a declarat unul dintre profesorii participanți la conferința SuperTeach.

Întrebați care este cea mai grea parte din procesul predării online, aproape toți profesorii (din cei 300 de respondenți și participanți ai evenimentului) au mărturisit că testarea și evaluarea copiilor, lipsa echipamentului tehnic necesar desfășurării claselor, interacțiunea slabă cu elevii în timpul orelor online, dar și lipsa interesului elevilor se numără printre cele mai mari dificultăți cu care se confruntă, în prezent, în scenariul roșu.

Profesorii cer susținere din partea școlilor și autorităților

De asemenea, pentru a face față provocărilor aduse de contextul pandemic, profesorii cer susținere din partea școlilor, dar și autorităților din România.

Potrivit chestionarului online completat în urma conferinței din octombrie, peste 40% dintre dascăli au spus că-și doresc să beneficieze de echipament tehnic, 36% ar avea nevoie de traininguri pentru îmbunătățirea competențelor digitale, iar 15% simt nevoia de susținere emoțională.

Totodată, potrivit aceluiași chestionar SuperTeach, 93% dintre respondenți sunt de acord că tehnologia ar trebui inclusă în procesul de predare și în viitor, în afara contextului pandemic.

În ceea ce privește parcurgerea materiei pe parcursul acestui an școlar, 56% dintre profesori au încredere că, indiferent de modul în care se vor desfășura orele până la sfârșitul acestui an, ei vor reuși să parcurgă întreaga materie, în timp ce 32% dintre dascăli sunt de părere că vor reuși să parcurgă doar 75% din materie.

Despre SuperTeach

SuperTeach este un proiect inițiat de antreprenori în sprijinul profesorilor și al sistemului de educație preuniversitar.

Misiunea proiectului SuperTeach este ca profesorii să descopere și să dezvolte măreția din fiecare copil. Acest lucru este realizat prin programul „Mentalitatea Deschisă în Educație”, creat de liderul global în schimbare de mentalitate, Arbinger Institute, USA.

ONG-ul SuperTeach acționează pe trei direcții:
Conferințe: În cei trei ani de activitate, au avut loc 21 conferințe în marile orașe ale țării, la care s-au adăugat peste 60 de webinarii și 9 conferințe online în 2020. Zeci de speakeri, elite, specialiști în educație și antreprenoriat au inspirat peste 30.000 de profesori și educatori, promovând principii și instrumente ale unei mentalități deschise în educație aplicate la clasă.

Formare: Peste 550 de profesori selectați dintre participanții la conferințele SuperTeach au absolvit gratuit cursul de formare „Mentalitate Deschisă în Educație” (4 zile), realizat în România de Institutul Dezvoltării Personale.

Comunități: În prezent, SuperTeach dezvoltă comunități locale în 23 județe cu ajutorul celor 51 de facilitatori ai programului MDIE și o Platformă Digitală de conținut educativ pentru toți profesorii interesați să evolueze în spiritul nevoilor societății actuale.

Celor patru co-fondatori ai proiectului, Felix Tătaru (inițiator), Dragoș Anastasiu, Cristina Gheorghe și Alexandru Ghiță, li s-au alăturat încă din primul an și Felix Pătrășcanu, Andy Szekely și Părintele Constantin Necula.

SuperTeach este rezultatul parteneriatului dintre Romanian Business Leaders (RBL), Institutul Dezvoltării Personale (IDP) și Grupul Educativa.

ȘTIRI