Ziua în care polițiștii din Fălticeni nu au aplicat legea. Ce s-a întâmplat după 7 ani și 17.000 de intervențiiSpecial

Ziua în care polițiștii din Fălticeni nu au aplicat legea. Ce s-a întâmplat după 7 ani și 17.000 de intervenții

Oamenii legii nu se plâng de lipsă de activitate. Puține sunt momentele când polițiștii nu au de îndeplinit misiuni specifice. Numai în cazul apelurilor venite prin 112, agenții Poliției Municipale Fălticeni desfășoară lunar între 200 și 250 de intervenții.

Momentele de liniște sunt atât de puține, încât polițiștii și le amintesc foarte bine.

Pentru prima dată în ultimii șapte ani, lucrătorii Poliției Municipiului Fălticeni au „prins” o zi fără incidente, fapte ce sunt anunțate la 112.

24 de ore de liniște și pace

14 iulie 2019. Zi de liniște deplină. Așa o descrie subcomisarul Vasile Grădinaru, șeful unității de poliție, care spune că astfel de momente sunt foarte rare.

A fost ziua în care polițiștii nu au aplicat legea, pentru că nu au avut de ce. 24 de ore fără incidente, scandaluri, violențe și fapte de natură penală care sunt la ordinea zilei în zona de competență, unde se află peste 150.000 de locuitori.

Pentru cei care poartă uniforma cu deviza „Lex et Honor – lege şi onoare”, astfel de „minuni” durează puțin.

Poliția Municipiului Fălticeni primește în medie 75-80 de apeluri lunare de urgență prin 112, ce necesită intervenții rapide în oraș. Alte 150 de apeluri vin din mediul rural.

În ultimii șapte ani, agenții unității au avut peste 17.000 de intervenții și solicitări numai prin 112.

50% dintre apeluri nu sunt urgențe

Anual sunt direcționate către Poliția Municipiului Fălticeni între 2.500 și 3.000 de apeluri prin numărul unic. Dintre acestea doar jumătate sunt apeluri urgente.

Apelanții obișnuiesc să sune la 112 pentru orice caz minor, exagerând dimensiunile situației care poate fi rezolvată fără intervenția oamenilor legii.

Uneori polițiștii fălticeneni iau rolul de psiholog, mediator sau avocat al bunului simț pentru rezolvarea situației.

Așa se face că oamenii legii vin să discute cu proprietarul vacii scăpate pe terenul alăturat, pentru că între două familii sunt conflicte mai vechi și nu-și mai vorbesc, fie polițiștii sunt chemați urgent deoarece doi vecini se ceartă de la o boxă.

Cei care exagerează sunt taxați

Apelurile abuzive, cum le numesc polițiștii, sunt cele care nu confirmă gravitatea situației și care, ca atare, nu constituie urgențe.

După cum arată datele statistice, jumătate dintre apelurile 112 direcționate la Poliția Municipiului Fălticeni sunt apeluri abuzive.

În această privință legea este clară. La fel ca și în cazul apelurilor false, apelurile abuzive sunt sancționate cu o amendă de 500 de lei.

Asta înseamnă că, anual, peste 1.000 de apelanți care se grăbesc și uită că la 112 este destinat urgențelor, sunt pedepsiți pecuniar.

Comuna Râșca este liderul apelurilor de urgență

Cele mai multe apeluri prin 112 vin din zona rurală. În medie, aproximativ 150 de apeluri sunt direcționate lunar către Poliția Municipiului Fălticeni.

Ca și la oraș, și oamenii de la țară s-au obișnuit să-i cheme pe oamenii legii pentru situații care nu impune prezența acestora.

La polul opus, cel al intervențiilor de urgență prin 112, se află trei comune.

Comuna Râșca este liderul din zona roșie, pe harta incidentelor și infracționalității. Podiumul este completat de comuna Baia și comuna Cornu Luncii.

Cele mai multe apeluri vin pe fondul violențelor și altor loviri, amenințărilor și tâlhăriilor.

Rolul serviciului de urgență 112

112 este numărul unic pentru apeluri de urgență disponibil gratuit la nivelul întregii țări, ce poate fi apelat din toate rețelele de telefonie fixă sau mobilă. Acesta este destinat pentru salvarea vieții, proprietății și mediului.

Cetățenii aflați în situații de urgență pot suna la 112, 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână, pentru a solicita asistența serviciilor specializate de intervenție (Ambulanță, SMURD, Poliție, Pompieri, Jandarmi).

Există 41 de centre 112 pentru preluarea apelurilor de urgență, câte unul în fiecare județ.

Anul trecut operatorii din centrele de preluare a apelurilor de urgență au răspuns la 12,7 milioane de solicitări.

La nivel național, mai mult de jumătate din numărul total de apeluri preluate în anul 2018 nu reprezintă urgențe de competența Serviciului 112, ci solicitări de informații diverse, apeluri efectuate din greșeală, farse și apeluri injurioase.

57% dintre urgențele anunțate la 112, în anul 2018, la nivel național au reprezentat cazuri medicale.

Adresa incidentului este una dintre cele mai importante informații pe care trebuie să o furnizați când sunați la 112.

Dacă ați apelat 112 din greșeală, nu închideți! Rămâneți pe fir și informați operatorul că nu aveți o urgență și că ați apelat din greșeală.

Facebook Comments

ȘTIRI