Manifestări cu aer de sărbătoare. Jumătatea lunii iulie aduce un buchet de activități prilejuite de Zilele Municipiului Fălticeni. Acțiunile sportive, culturale, artistice și religioase, dar și cele festive vor oglindi diversitatea acestui eveniment organizat de peste două decenii.
Punctul culminant va fi Bâlciul de Sfântul Ilie.
Până atunci, organizatorii, Primăria și Consiliul Local Fălticeni, au pregătit un amplu program, menit să atragă categorii diferite de public în perioada următoare.
Elementul de atracție este fără doar și poate Parcul de distracții. Instalat pe Stadionul „Nada Florilor”, parcul este deschis încă de sâmbătă, 12 iulie, și până duminică, 20 iulie, pentru cei mici și cei mari.
Începând de joi, 17 iulie, pe „faleză”, aleea pietonală, colecționarii și anticarii vor fi prezenți la Târgul de antichități.
Vineri, 18 iulie, este prima zi de spectacole muzicale.
Pe scena amenajată pe platoul stadionului vor concerta Edward Sanda, Cleopatra Stratan și formația AZUR.
Iubitorii tenisului de câmp sunt invitați sâmbătă, 19 iulie, la Cupa Zilele Municipiului Fălticeni, eveniment ce se desfășoară pe terenul de zgură, terenul sintetic și în sala de sport „Gabriel Udișteanu”.
Absolvenții de liceu și gimnaziu, care au obținut cele mai bune rezultate la Evaluarea Națională și la Bacalaureat, vor fi premiați de autoritățile locale, sâmbătă, de la ora 17, la Pontonul de la iaz.
Procesiunea de Sfântul Ilie va avea loc la ora 18, pe traseul bine cunoscut, preoții și credincioșii urmând să-și poarte pașii alături de racla cu moaștele sfinților dobrogeni Astion și Epictet.
Spre seară, fălticenenii sunt invitați la concertele artiștilor IDK, Yanis Pavel, AMNA și Petre Ștefan.
Duminică, 20 iulie, la Hramul Municipiului Fălticeni, programul evenimentelor va fi amplu.
La biserica Sfântul Ilie va fi oficiată, de la ora 9:00, slujba praznicală în cinstea ocrotitorului orașului.
Dimineață, de la ora 10, fanii fotbalului sunt așteptați pe Stadionul Tineretului pentru meciul seniorilor, iar iubitorii de folclor vor putea asista la Festivalul „Șezătoarea Copiilor”, desfășurat pe scena de la Stadionul „Nada Florilor”.
După-amiază este programat un eveniment de suflet. Cuplurile care sărbătoresc 50 de ani de căsnicie, Nunta de Aur, vor fi celebrate de autoritățile locale, preoți și invitați la Catedrala „Învierea Domnului”.
Spre seară vor avea loc concerte de muzică populară, printre invitați fiind celebrii soliști Angelica Flutur și Alexandru Brădățanu.
Publicul este invitat, la miezul nopții, în centrul orașului, la Ceasul Global, în zona pentru Focul de artificii, un spectacol pirotehnic ce va marca finalul unei zile de sărbătoare dedicată comunității fălticenene.
Program Zilele Municipiului Fălticeni 2025
Când? | Ce? | Unde? | Ora |
14 – 20 Iulie | Parcul de distracții | Stadionul Nada Florilor | 12:00 |
Când? | Ce? | Unde? | Ora |
17 – 20 Iulie | Târg de antichități | Aleea Pietonală | 10:00 |
Când? | Ce? | Unde? | Ora |
18 Iulie | Program muzical Centrul Cultural „Birlic” | Platoul stadionului „Nada Florilor” | 18:00 |
18 Iulie | Concerte Edward Sanda, Cleopatra Stratan, Formația Azur | Platoul stadionului „Nada Florilor” | 19:00 |
Când? | Ce? | Unde? | Ora |
19 Iulie | Cupa ZMF Tenis de câmp | Terenuri sport Baza de agrement „Nada Florilor” | 9:00 |
19 Iulie | Premierea absolvenților de gimnaziu și liceu | Ponton Iaz | 17:00 |
19 Iulie | Procesiunea religioasă de Sfântul Ilie | Biserica Sfântul Ilie | 18:00 |
19 Iulie | Program muzical Centrul Cultural „Birlic | Platoul stadionului „Nada Florilor” | 18:00 |
19 Iulie | Concerte IDK, Yannis Pavel, AMNA, Petre Ștefan | Platoul stadionului „Nada Florilor” | 19:00 |
Când? | Ce? | Unde? | Ora |
20 Iulie | Slujba de hram | Biserica Sfântul Ilie | 9:00 |
20 Iulie | Fotbal Old Boys | Stadionul „Constantin Jamaischi” | 10:00 |
20 Iulie | Festivalul concurs „Șezătoarea Copiilor” | Platoul stadionului „Nada Florilor” | 10:00 |
20 Iulie | Nunta de aur | Catedrala „Învierea Domnului” | 16:00 |
20 Iulie | Gala Concursului „Șezătoarea Copiilor” | Platoul stadionului „Nada Florilor” | 17.00 |
20 Iulie | Program muzical Centrul Cultural „Birlic | Platoul stadionului „Nada Florilor” | 18:00 |
20 Iulie | Concerte Angelica Flutur, Alexandru Brădățan, Ansamblul „Săpânțana” Nicoleta Cojocaru și Grupul „Dulce glas bucovinean”, | Platoul stadionului „Nada Florilor” | 19:00 |
20 Iulie | Foc de artificii | Centrul orașului | 24:00 |
Când? | Ce? | Unde? | Ora |
26 Iulie | Memorialul „Mihai Vasilache” (Box) | Sala de sport „Gabriel Udișteanu” | 14:00 |
27 Iulie | Roți Legendare | Centrul orașului | 10:00 |
26 iulie
Memorialul „Mihai Vasilache” (Box)
Ora 14.00
Sala de Sport „Gabriel Udișteanu”
27 iulie
Roți legendare
Ora 9.00
Centrul orașului

