Ziare la Fălticeni în timpul Primului Război MondialAmintiri

Ziare la Fălticeni în timpul Primului Război Mondial

Ziarele, revistele, gazetele au menirea de a ține la curent poporul cu evenimentele politice, economice, sociale, culturale, religioase.

Orice publicație are obligația de a nu ciunti adevărul, dar nici de a-l exagera de dragul publicității.

Fălticeni a fost și este un oraș binecuvântat care a dat multe nume culturale, deci era firesc ca aici să apară multe publicații, mai ales că existau și tipografii în oraș (în decursul unui veac, aproximativ 10 tiparnițe), cea mai renumită fiind M. Saidman. Însă de o bogată activitate s-au bucurat și tipografiile A. Goldner (1879), Cultura, I. Bendit, C. Popovici, dar și altele din oraș. Din păcate multe au fost victimele buldozerelor.

La Fălticeni apare prima revistă de folclor din România, Șezătoarea, sub îndrumarea atentă a lui Artur Gorovei (1892). Amintind și faptul că prima publicație locală, ,,Plăeșul’’(numele spune totul), a apărut în 1876, mă opresc din elogiu, pentru a mă întoarce la intenția de la începutul acestor rânduri.

La Fălticeni, în timpul Primului Război Mondial, dar și înainte și după război, au fost oameni inteligenți care au conștientizat importanța informării maselor. Cu atât mai mult în timpul unei conflagrații, era necesar a ține la curent pe omul simplu cu desfășurarea evenimentelor care îi privea pe toți în mod direct.

În timpul primei conflagrații mondiale, prozatorul Mihail Sadoveanu a fost mobilizat odată cu intrarea României în război, la data de 15 august 1916.

Mihail Sadoveanu, locotenent în Regimentul 16 Infanterie Suceava, a fost corespondent de război; pledând pentru pace, Sadoveanu a fost un mare apărător al păcii. Scriind numeroase articole despre război, realizând reportaje de război, el a descris reala situație din tranșee, adevăratele drame pe care le trăiau cei plecați pe front.[1] Mihail Sadoveanu a scris despre noroiul grozav care le dădea bătaie de cap soldaților, despre umezeala care le intra în oase și-i demoraliza, despre foamea cea neîndurătoare, despre păduchii care se înmulțeau văzând cu ochii, despre mirosul morții acolo, în tranșee, într-un cuvânt, despre dezumanizarea soldaților care au plecat la război plini de entuziasm și de dorința de a lupta pentru țară. Războiul însă nu era ca la paradă, cu uniforme frumoase, cu muzică de fanfară și cu buchete de flori.

În orașul de pe Șomuz în perioada aceea greu încercată au existat mai multe ziare care țineau să publice lucruri de interes public. Amintim aici Vocea Sucevei (1914), Vestitorul satelor (1912-1918, apărută la Baia la inițiativa înv. Neculai Stoleru), Glasul Sucevei (1918), Șezătoarea (1890-1929), Buletinul Muzeului Sucevei din Fălticeni (1916-1918).

Este recunoscută puterea cuvântului. Cuvântul poate influența masele, cuvântul poate învrăjbi sau poate pune pacea și liniștea între două tabere. Cuvântul poate aduce încurajare sau deznădejde în sufletul unui om. Să dea bunul Dumnezeu ca în gazete să nu mai găsim cuvintele moarte, ură, război!

[1] Revista Document, Buletinul Arhivelor Militare Române, 2006, p. 1- 4

ȘTIRI