Zeci de șoferițe din Fălticeni au fost „sancționate” de 8 Martie: Polițiștii de la Rutieră au oferit flori în loc de amenziLocal

Zeci de șoferițe din Fălticeni au fost „sancționate” de 8 Martie: Polițiștii de la Rutieră au oferit flori în loc de amenzi

A plouat cu amenzi de 8 Martie. Zeci de șoferițe localnice sau conducătoare auto aflate în tranzit au fost trase pe dreapta și „sancționate” chiar de Ziua Femeii. S-a întâmplat la Fălticeni, unde lucrătorii Biroului Rutieră au avut astăzi o misiune cu totul specială.

Dotați cu garoafe roșii, albe, roz și mov, oamenii legii le-au „amendat” fără excepție pe sărbătoritele acestei primăveri.

Doi subofițeri de la circulație, agentul principal Petrică Moisii și agentul șef Constantin Mircea, au oprit în trafic doamnele aflate la volan, iar în loc de clasicul „actele la control!”, le-au felicitat.

Campania demarată de Poliția Rutieră Fălticeni și cotidianul Cronica de Fălticeni s-a desfășurat la orele după-amiezii în Piața „Mihail Sadoveanu. Agenții au dat „amenzi” pe bandă rulantă cu zâmbetul pe buze.

„Activitatea de astăzi s-a desfășurat cu ocazia zilei de 8 Martie.”, ne-a declarat agentul principal Petrică Moisii. „Am dorit să facem o surpriză plăcută doamnelor și domnișoarelor aflate la volan. Le-am oferit flori și gândurile noastre bune de ziua lor și, binențeles, tradiționalul „La mulți ani”.

Deși unele dintre șoferiţele oprite în trafic de poliţişti s-au speritat ușor, iar unele chiar şi-au pregătit documentele pentru controlul de rutină, toate au rămas plăcut surprinse când li s-a oferit o floare.

Nu doar șoferițele au fost primit flori în dar, ci și pasagerele din mașini au primit garoafe însoțite de câteva gânduri bune.

Cum era de așteptat, au fost și conducătoarele prinse pe picior greșit. Cu toate că nu aveau centura de siguranță pusă ori vorbeau la telefonul mobil, șoferițele au scăpat de amenzi pentru că oamenii legii au „închis” ochii.

Gestul frumos făcut de polițiștii a fost răsplătit cu zâmbetele calde ale doamnelor și cu mulțumirile de rigoare.

Agenții de circulație le-au recomandat șoferițelor să respecte limitele de viteză, să poarte centura de siguranţă și să conducă prudent pentru evitarea evenimentelor rutiere.

ȘTIRI