Campionatul județean de fotbal, Liga a 4-a, se apropie de final.
La mijlocul acestei săptămâni s-au disputat partidele penultimei etape. Runda a confirmat numele noii campioane județene.
Este vorba despre Viitorul Liteni, echipă care va reprezenta județul Suceava la barajul de promovare în Liga a 3-a, organizat de Federația Română de Fotbal în partea a doua a acestei luni.
S-au disputat doar 7 partide, pentru că Vânătorul Dorna Candrenilor a decis să nu facă deplasarea la Drăgușeni.
Dacă Moldova Drăgușeni a câștigat 3 puncte fără să joace, celelalte două reprezentante ale zonei Fălticeni au pierdut la limită partidele programate la Siret și Liteni.
Scorurile etapei au fost realizate de FC Pojorâta și Juniorul Suceava.
Ultima etapă a sezonului se va disputa duminică, 9 iunie. Capul de afiș al finalului de sezon îl reprezintă confruntarea dintre primele două clasate. Pojorâta primește vizita campioanei Viitorul Liteni.
În zona Fălticeni, Preuteștiul încheie sezonul pe teren propriu, în compania echipei Victoria Vatra Moldoviței (de la ora 13.00), iar Siretul Dolhasca va miza pe o victorie în fața Progresului Frătăuții Vechi, pentru a urca pe locul 4 (de la ora 11.00).
Rezultatele etapei a 29-a (5 iunie):
Juniorul Suceava – Sporting Poieni Solca 6-0
Rarău Câmpulung – Recolta Fântânele 4-1
Progresul Frătăuții Vechi – Viitorul Verești 5-3
Viitorul Liteni – Siretul Dolhasca 3-2
Stejarul Cajvana – FC Pojorâta 1-7
Victoria Vatra Moldoviței – LPS Suceava 1-0
Zimbrul Siret – Șomuzul Preutești 2-1
Moldova Drăgușeni – Vânătorul Dorna Candrenilor 3-0
Clasament:
1. | Viitorul Liteni | 29 | 23 | 3 | 3 | 105-32 | 72 |
2. | FC Pojorata | 29 | 21 | 3 | 5 | 91-32 | 66 |
3. | Juniorul Suceava | 29 | 16 | 11 | 2 | 73-23 | 59 |
4. | Progresul Fr. Vechi | 29 | 17 | 4 | 8 | 80-48 | 55 |
5. | Siretul Dolhasca | 29 | 16 | 4 | 9 | 95-42 | 52 |
6. | Somuzul Preutesti | 29 | 14 | 9 | 6 | 61-43 | 51 |
7. | Victoria V. Moldovitei | 29 | 12 | 7 | 10 | 47-49 | 43 |
8. | Moldova Draguseni | 29 | 13 | 3 | 13 | 63-53 | 42 |
9. | Viitorul Veresti | 29 | 10 | 9 | 10 | 70-68 | 39 |
10. | LPS Suceava | 29 | 9 | 7 | 13 | 54-62 | 34 |
11. | Recolta Fantanele | 29 | 9 | 3 | 17 | 58-69 | 30 |
12. | V. D Candrenilor | 28 | 7 | 5 | 16 | 38-86 | 26 |
13. | Zimbrul Siret | 28 | 7 | 4 | 17 | 28-59 | 25 |
14. | Rarau Campulung* | 29 | 7 | 4 | 18 | 43-75 | 22 |
15. | Stejarul Cajvana | 29 | 5 | 3 | 21 | 59-158 | 18 |
16. | S. Poieni Solca | 29 | 4 | 3 | 22 | 50-116 | 15 |
*AS AMATORII RARAU a fost penalizată cu 6 puncte conform deciziei Comisiei de Disciplină din data de 09.05.2019
Foto – Facebook