Vești bune pentru tinerii din Fălticeni: Începe construcția unui nou bloc ANL cu 20 de apartamente și garsoniereActualitate

Vești bune pentru tinerii din Fălticeni: Începe construcția unui nou bloc ANL cu 20 de apartamente și garsoniere

Locuințele pentru tineri se numără printre prioritățile administrației locale. După mai multe demersuri întreprinse, municipalitatea fălticeneană va deveni beneficiarul unui nou proiect susținut de către Ministerul Dezvoltării Regionale. Din primăvara anului 2018 va fi demarată construcția unui nou bloc pentru tineri.

Anunțul este făcut de primarul Cătălin Coman care mai spune că Agenția Națională pentru Locuințe a confirmat marți, printr-un document oficial, faptul că la Fălticeni va fi ridicat un ansamblu de locuințe.

Noul bloc ANL va fi construit de un operator economic din Gura Humorului.

Blocul va avea trei etaje și va amplasat în apropierea spațiului de joacă din cartierul Republicii. Finanțarea construcției aparține în totalitate MDRAP și ANL.

Primăria Fălticeni va asigura fondurile pentru racordarea unităților localtive la utilități, apă, canalizare, gaz metan, fonduri care figurează în bugetul local.

„Din primăvara anului viitor vom demara construcția unui nou bloc ANL la Fălticeni. Am primit ieri documentul oficial de la Agenția Națională pentru Locuințe, în care ni s-a transmis că între ANL și un operator economic din Gura Humorului s-a încheiat un contract privind construirea unui bloc. Este foarte important că s-a semnat acest contract.”, ne-a declarat primarul Cătălin Coman. „Ne bucură faptul că am putut porni un proiect foarte important pentru fălticeneni. Suntem încântați că vom avea alte câteva noi locuințe pentru tineri în Fălticeni. Pe viitor, sperăm să putem da aceleași vești cu privire la construirea altor blocuri ANL. Vom continua demersurile noastre pentru că ne dorim să continuăm dezvoltarea municipiului.”

Noul bloc ANL va avea 20 locuințe și va fi amplasat pe strada Ana Ipătescu nr.51.

Proiectul prevede construirea de apartamente cu două camere, dar și de garsoniere.

Primarul Cătălin Coman a ținut să precizeze că noul proiect vine cu termene precise. Studiile pentru amplasament se vor face în luna iulie, iar conform contractului urmează alte două luni, august și septembrie, destinate proiectării.

Este de așteptat ca lucrările să înceapă în mai 2018. Conform termenilor stabiliți între părți, constructorul va avea la dispoziție 14 luni pentru finalizarea blocului ANL.

Viitorii chiriași se vor putea muta în casă nouă din vara anului 2019.

ȘTIRI