Incidentele de natură rutieră pot fi lecții din care învățăm cu toții. Deși mai rare în traficul auto din Fălticeni, coliziunile în care sunt implicați tineri ce se deplasează pe trotinete ar trebui să-i pună în alertă și pe părinți. Joi după-amiază, un băiat de 14 ani, aflat pe un astfel de vehicul electric, s-a ciocnit cu un autoturism.
Coliziunea s-a produs pe strada Nicu Gane, în jurul orei 14, în zona birourilor notariale.
Un echipaj al paramedicilor SMURD s-a deplasat la fața locului, cât și un echipaj al Compartimentului Rutier Fălticeni.
Polițiștii au stabilit, în urma cercetărilor efectuate, că un autoturism marca Audi, condus de o șoferiță din Fălticeni, s-a oprit pentru a-i da prioritate unui alt autoturism care ieșea din parcare.
La scurt timp, un trotinetist de 14 ani, din Fălticeni, aflat în mers, ce n-a păstrat o distanță suficientă față de autoturismul Audi, a intrat în coliziune față-spate cu mașina.
În urma impactului, el a lovit luneta (parbrizul spate) mașinii, iar acesta s-a spart.
Tânărul a încercat să evite impactul, însă n-a reușit.
Trotinetistul și șoferița aveau direcția de deplasare dinspre Primărie spre Muzeul Apelor.
Paramedici au constatat că tânărul de 14 ani, n-a suferit leziuni, acesta refuzând, în prezența unui părinte, transportul la spital.
Polițiștii au testat-o pe conducătoarea auto cu etilometrul, rezultatul afișat indicând faptul că ea nu consumase alcool.
Pentru ca traficul auto din zonă, activitățile post-incident ale polițiștilor și paramedicilor SMURD s-au desfășurat pe breteaua de ieșire din parcarea magazinului Supermarket Simos.
Oamenii legii l-au sancționat contravențional pe trotinetist.
Pentru că, din fericire, nu s-au înregistrat victime în urma coliziunii, agenții au încadrat incidentul ca tamponare.
Merită menționat faptul că, potrivit OUG 2/2001, minorii de 14 ani răspund contravențional, aceștia putând fi sancționați. Legea prevede că pentru fapta săvârșită minimul şi maximul amenzii stabilite se reduc la jumătate.



