Un ofițer din cadrul IPJ Suceava este cercetat de DNA pentru infracțiunea de luare de mităActualitate

Un ofițer din cadrul IPJ Suceava este cercetat de DNA pentru infracțiunea de luare de mită

Omul legii va răspunde în fața legii. Un ofițer de la IPJ Suceava este cercetat de DNA pentru luare de mită. Polițistul a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile.

Gheorghe Damian este cercetat pentru luare de mită și folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Potrivit procurorilor, pe data de 25 ianuarie 2016, inculpatul Damian Gheorghe, în calitate de ofițer de politie judiciară în cadrul Inspectoratului de Politie Județean Suceava – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, a anunțat reprezentanții unei societăți comerciale despre controlul pe care urma să-l efectueze a doua zi la sediul firmei pe care aceștia o administrau și care avea ca obiect prevenirea exploatării, circulației, prelucrării și comercializării ilegale a materialului lemnos.

Ca urmare a acestui demers, în aceeași zi, din dispoziția unuia dintre administratori, a fost mutată de la sediul societății o cantitate de masă lemnoasă, fără acte de proveniență legală (aproximativ 88 m3), pentru a nu fi descoperită cu prilejul controlului ce urma a fi efectuat în ziua următoare.

Procurorii mai spun că a doua zi, pe 26 ianuarie 2016, după efectuarea controlului respectiv, executat într-un mod superficial, inculpatul Damian Gheorghe a primit de la aceeași oameni de afaceri suma de 3.000 de lei.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura (Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava) cu privire la schimbarea locuinței, să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați.

De asemenea, el nu trebuie să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviințarea prealabila a procurorului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava care a dispus măsura și să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.

Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, începând cu data de 28 iunie 2019, a inculpatului Gheorghe Damian, ofițer de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității, in scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Facebook Comments

ȘTIRI