Un nou proiect artistic prinde contur în Fălticeni. Ansamblu „Valea Șomuzului” va avea primul spectacol în țarăLocal

Un nou proiect artistic prinde contur în Fălticeni. Ansamblu „Valea Șomuzului” va avea primul spectacol în țară

       Accesări: 466

Un nou proiect artistic prinde contur. Ansamblul „Valea Șomuzului” își începe activitatea la final de primăvară, dar la început unei perioade încărcate de evenimente. Formația reunește 12 tineri, de la Colegiul „Vasile Lovinescu” și Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, dornici să promoveze în țară și în străinătate dansul popular românesc.

Ansamblul este înființat de instructorul de dans Bebe Pop, iar peste câteva zile la va participa la un festival național de tradiții. Aici vor susține prima reprezentație scenică, motiv pentru care elevii se pregătesc intens.

Bazele formației au fost puse în urmă cu doar patru luni, după ce tinerii potriviți au fost selectați în noul proiect.

Sunt elevi de liceu din Fălticeni, Baia, Găinești, Drăgușeni, Vadu Moldovei, Râșca, Hârtop, Vulturești, Suceava, care vor reprezenta comunitatea locală la concursuri și manifestări importante.

Ei vor promova doar dansuri populare specifice zonei Fălticeni, la fel ca și costumele autentice pe care le poartă.

Ansamblul „Valea Șomuzului” activează în cadrul Centrului Cultural „Grigore Vasiliu Birlic” Fălticeni, locul unde se pregătesc tinerii artiști. Aceștia beneficiază de sprijinul Primăriei Municipiului Fălticeni care va deconta cazarea la festivalul tradițiilor de la București.

Bebe Pop, coordonatorului ansamblului, afirmă că formația de dansuri va reprezenta municipiul și zona Fălticeni la alte trei evenimente majore, dintre care două de nivel internațional, ce vor avea loc în Bulgaria și Turcia, unde vor fi prezentate dansuri populare românești precum „Ciobănașul”, „Hora”, „Bătuta”.



Spalatorie covoare

ȘTIRI