Un nou loc de joacă pentru copiii din FălticeniLocal

Un nou loc de joacă pentru copiii din Fălticeni

Schimbare binevenită, apreciată de părinți și bunici. Tot mai multe spații noi de joacă au fost date în folosință în șase ultimii ani la Fălticeni, municipalitatea investind aproximativ 1,5 milioane de lei pentru amenajarea și dotarea acestora. Investițiile în acest domeniu continuă, administrația locală având în plan construirea altor două locuri pentru recreerea copiilor.

Ambele parcuri vor fi realizate în locul unora vechi și care nu mai ofereau siguranță.

Unul va fi construit în Parcul Prefecturii, iar al doilea în cartierul Maior Ioan.

Acesta din urmă se află în lucru de câteva zile. Locul de joacă este amenajat pe Aleea Căminului, lângă Clubul Copiilor.

Terenul pe care se amenajează noul parc aparține Consiliului Județean Suceava, însă în urma unor demersuri inițiate de primarul Cătălin Coman și, după două hotărâri aprobate de administrația județeană și cea locală, municipiul Fălticeni ia în folosință terenul pentru 10 ani.

„Am pornit lucrările pentru un nou loc de joacă. Toamna aceasta vom deschide parcul de pe Aleea Căminului.”, afirmă primarul Coman. „Investim pentru copiii noștri, pentru ca ei să poată petrece timpul liber într-un cadru plăcut. Va fi un loc de joacă în care aducem doar produse noi și moderne.”

Locul de joacă are 400 de metri pătrați și va fi dotat cu tobogan, scrânciob, balansoar și alte echipamente.

Spațiul va include bănci și coșuri de gunoi. Pentru a preveni actele de vandalism, parcul de joacă va fi închis pe timpul nopții. Locul de joacă este relocat la câțiva zeci de metri distanță de vechiul parc pe terenul căruia autoritățile locale au construit noi locuri de parcare.

Noul parc de joacă va putea fi folosit atât de copiii din cartier, de cei aflați în grija DGASPC, cât și de elevii de la Clubul Copiilor.

Primarul Coman spune că în acest fel au fost rezolvate trei probleme: amenajarea unui spațiu modern de joacă, extinderea parcării și asigurarea unui climat de liniște în spațiul public, vechiul parc fiind locul de adunare al unor tineri certați cu bunul simț și care provocau neplăceri locuitorilor din cartier.

Investițiile pentru noul parc sunt cifrate la 100.000 lei, sumă ce include lucrările de proiectare și execuție.

Locul de joacă va fi deschis spre sfârșitul lunii septembrie.

ȘTIRI