Un martiriu absurd: Generalul de corp de armată Gheorghe RozinPersonalități

Un martiriu absurd: Generalul de corp de armată Gheorghe Rozin

Centenarul Unirii ne obligă să ne oprim cu respect asupra câtorva biografii de ostaşi care au făcut sacrificiul suprem pentru glia strămoşească.

Pe 16 ianuarie 1961, se stingea, în închisoarea Văcăreşti, generalul Gheorghe Rozin.

A fost una din marile personalităţi ale armatei din prima jumătate a secolului al XX-lea.

Gheorghe Rozin s-a născut la Fălticeni, pe data de 27 iulie 1888.

A urmat Şcoala de ofiţeri de artilerie, geniu şi marină (1907-1909), Academia Tehnică din Charlottemburg (1910-1912), Şcoala de Tragere a Artileriei din Juterborg (1912-1913), Şcoala Superioară de Război din Berlin (1913-1914, anul I) şi Şcoala Superioară de Război (1919), pe care a absolvit-o ca şef de promoţie.

Parcurgând toate treptele carierei militare, de la sublocotenent, în 1909, până la general de corp de armată, în 1944, Gheorghe Rozin a activat cu rezultate remarcabile în multe domenii: comandă, stat major, diplomaţie militară şi învăţământ.

A scris „Puterea personalităţii în război”, 1915.

În primul război mondial a participat la luptele de pe Valea Oltului şi de la „Porţile Moldovei”.

La începutul celui de-al doilea război mondial a fost comandantul Diviziei 13 Infanterie, în 1942-1943 directorul Direcţiei Superioare a Artileriei, în 1943-1944 comandant al Corpului 4 Armată de pe frontul de est iar 1945 comandantul Trupelor de Tancuri şi Auto-Mecanizate.

A participat la luptele de eliberare a Basarabiei şi de la Odessa.

A fost decorat cu Ordinul  „Coroana României”, clasa a II-a, în1941.

Dar, pe cât de glorioasă i-a fost cariera, tot pe atât de dramatic a fost sfârşitul ei.

După 1944, în ţară a început o perioadă în care au fost răsturnate toate valorile societăţii româneşti.

Mare parte din elita noastră intelectuală a fost suprimată în închisori sau la canalul Dunăre-Marea Neagră, fie obligată să se exileze.

Arestarea elitei militare a făcut parte din acest plan, corpul de comandă al Armatei române suferind o adevărată tragedie.

Aceşti militari de carieră, formaţi în cultul onoarei şi demnităţii, au fost arestaţi şi anchetaţi, batjocoriţi, unii dintre ei găsindu-şi sfârşitul în temniţele comuniste.

Cei mai mulţi dintre ei participaseră la Primul Război Mondial, având o contribuţie esenţială la făurirea României Mari. De asemenea, participaseră la luptele pentru eliberarea Basarabiei, Bucovinei şi pe Frontul de Est, înscriind pagini de eroism şi devotament în cartea istoriei naţionale.

Victorioşi pe front, decoraţi cu înalte distincţii militare pentru vitejia şi spiritul de sacrificiu de care au dat dovadă pe câmpurile de luptă, comandanţii Armatei Române au fost înfrânţi de justiţia comunistă aflată sub controlul sovieticilor.

Doar dintre generali, peste 100 au fost aruncaţi în închisoare, dintre care 40 şi-au găsit acolo sfârşitul, pentru simplul motiv că şi-au servit cu credinţă patria. Destine glorioase au fost călcate în picioare de către torţionari cu ordin precis.

Scos din armată şi ameninţat cu arestarea, generalul Gheorghe Rozin a reuşit să treacă frontiera în Iugoslavia dar sârbii l-au extrădat la 30 mai 1949. A fost condamnat la 20 de ani de temniţă grea pentru „înaltă trădare”.

Urmează detenţia în penitenciarele Jilava, Aiud, Gherla, Piteşti, Dej şi Văcăreşti unde se şi stinge.

La închisoarea Văcăreşti, în urma detenţiei, au dat jertfa supremă un grup de nouă generali. Pentru meritul de a-şi fi pus mai presus de propria viaţă, Ţara şi Neamul, avem datoria ca jertfa lor să nu dispară din adevărata istorie a României.

ȘTIRI

error: Content is protected !!