Mașină condusă de un fălticenean distrusă pe DN2 într-un accident rutier provocat de un șofer neatentRegional

Mașină condusă de un fălticenean distrusă pe DN2 într-un accident rutier provocat de un șofer neatent

Un nou eveniment rutier, în care au fost implicate 3 autovehicule, s-a produs pe Drumul Național 2, între Fălticeni și Suceava, la distanță de doar 4 zile.

Mașina condusă de un fălticenean a fost grav avariată, iar două fete care se aflau în mașina acestuia au ajuns la spital. Bărbatul mergea dimineață spre Suceava.

Accidentul s-a produs în dimineața zilei de vineri, 5 aprilie, într-o zonă în care s-au mai produs accidente rutiere grave.

Potrivit IPJ Suceava, la ora 09.35, în timp ce conducea autoutilitara pe DN 2 dinspre municipiul Suceava spre municipiul Fălticeni, ajuns la intersecția cu DC 70A, un bărbat, în vârstă de 68 de ani, din orașul Liteni, a efectuat un viraj la stânga fără să acorde prioritate de trecere autovehiculului condus de  un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din municipiul Fălticeni.

Fălticeneanul a încercat să evite impactul, a virat spre dreapta și a intrat în coliziune cu autoutilitara condusă de un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din județul Neamț, oprită la semnul „STOP”, care  intenționa să pătrundă pe DN 2 de pe drumul comunal.       

„Mergeam spre Suceava, iar șoferul care venea cu camioneta dinspre Suceava nu mi-a acordat prioritate. La intersectia cu drumul spre Bosanci a virat brusc stânga, intrând pe contrasens. Am încercat să evit accidentul, dar nu s-a putut”, ne-a declarat fălticeneanul.

În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a două tinere, una din comuna Boroaia și cealaltă din comuna Baia, ambele de 17 ani, pasagere în autoturismul condus de bărbatul din Fălticeni, care au fost transportate cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Ulterior, la spital, s-a prezentat și conducătorul auto de 50 de ani, care a solicitat acordarea de îngrijiri medicale, acesta suferind leziuni ușoare.

Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negativ, după care, la spital, li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

  În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Facebook Comments

ȘTIRI