Un dicționar al bunului simț: Volumul de aforisme “Vorbe vechi în haină nouă”Cultură

Un dicționar al bunului simț: Volumul de aforisme “Vorbe vechi în haină nouă”

Domnul profesor Constantin Bulboacă “a debutat editorial în anul 2011, cu volumul de poezii intitulat Din pulberi de stele, prefațat de scriitorul Varujan Vosganian și ilustrat de artistul plastic Mihail Gavril.

În martie 2019 a lansat placheta Hora cuvintelor, cu poeme create între 2011-2019, ilustrate grafic de talentatul pictor humorean Radu Bercea și prefațate de scriitorul Grigore Ilisei, prin cuvântul de întâmpinare intitulat Cititor în stele”.

Astfel este prezentat profesorul Constantin Bulboacă pe coperta cărții lansate de curând la Sala Pictor Aurel Băeșu din Fălticeni, Vorbe vechi în haină nouă, volum de aforisme ilustrată grafic de pictorul Mihail Gavril, cu o prefață ce poartă semnătura dlui Ioan Țicalo, ,,profesor cu vocație și scriitor talentat din Țara de Sus’’.

Volumul se aforisme Vorbe vechi în haină nouă m-a încântat, deoarece am descoperit alte laturi ale omului Constantin Bulboacă, pe care eu nu le cunoșteam.

Cartea conține o sumă de adevăruri general valabile pentru omul cu simțire și cu imagine curată în oglindă. Exemplu “Singura călătorie care nu se poate repeta este viața”.

Plină de meditații la ceas de vorbă cu sinele propriu, cartea ne determină să descoperim moralistul Constantin Bulboacă: “Între a da și a fi bun este o mare diferență”; “Într-o căsnicie, legile nescrise au cea mai mare valoare”.

De ce moralist? Pentru că regăsim în paginile cărții meditații referitoare la Adevăr, Curaj, Cuvânt, Fericire: “Mamele au cea mai mare șansă la fericire.”

De ce moralist? Pentru că aforismele profesorului Constantin Bulboacă parcă au menirea de a biciui prostia, lenea, răutatea, orgoliile omului mărunt, mizeriile umane, nerespectarea naturii înconjurătoare care este atât de generoasă cu noi.

Uneori se simte gustul amar al dezamăgirii în fața neputințelor cu care, din păcate, ne întâlnim pe traseul vieții: “Rar vei găsi în ochii oamenilor recunoștința din ochii unui animal pe care îl îngrijești.”

Desigur că ne întâlnim, în paginile volumului, cu pedagogul Constantin Bulboacă, dumnealui slujind o viață școala și catedra de istorie: ,”Disciplinat nu te naști, ci devii, prin educație. Există o disciplină a trupului și o disciplină a minții.”

Domnul profesor Constantin Bulboacă a absolvit Facultatea de Istorie – Filosofie din cadrul Universității “Al. Ioan Cuza” din Iași, ceea ce explică iubirea pentru neam și țară, pentru valorile poporului român; profesorul de istorie suferă pentru ceea ce i-a fost dat țării noastre să trăiască și ne vorbește în paginile cărții, prin aforismele create, dincolo de noțiuni false de patriotism, despre fanatism, comunism, fascism, fanatismul religios și cruciadele sângeroase.

Înțelegem mai bine relația autorului cu Dumnezeu prin gândurile și mărturisirile sale care nu ar trebui să surprindă pe niciun cititor, deoarece “Cuvântul lui Dumnezeu trebuie înțeles cu sufletul; Dumnezeu nu-și dorește altare din aur; Pentru adevărații credincioși, biserica este pretutindeni”.

O nostalgie dulce îl cuprinde pe autorul cărții când vorbește despre copilărie, și mărturisesc că a fost o surpriză plăcută pentru mine acest lucru, cunoscându-l ca pe un om cu ochii mereu veseli, un om plin de viață, un vulcan ce trăiește din plin viața.

Am înțeles citind cartea că iubește enorm copiii, și nu doar atât, ci le înțelege trăirile: “Puțini sunt cei care pot vedea biserica din ochii copiilor; Lumea ar fi mult mai bună dacă am învăța câte ceva din curiozitatea copiilor; Cele mai frumoase flori sunt cele din obrajii copiilor; Râsul unui copil este un cântec de glorie” și multe altele.

Am toată aprecierea pentru bărbații în toată firea care se apleacă asupra sufletului copiilor. La fel, m-au emoționat gândurile adresate mamelor, gânduri întâlnite în mai multe locuri în carte: “Chipul mamei este cea mai scumpă icoană.”

Desigur că nu puteau lipsi rândurile ce zugrăvesc cunoscutul război dintre femeie și bărbat: “Primul hoț din istoria omenirii a fost Eva.”

Domnul profesor a reușit să ne pună pe gânduri, să medităm, dar și să ne facă să zâmbim în colțul gurii, umorul fin emanând din unele rânduri ca o boare primăvăratecă: ,,Bârfa este o boală a femeilor de care suferă cu predilecție bărbații; Cel mai bun somnifer pentru bunici este o poveste spusă nepoților; Nu s-a auzit niciodată un cerșetor să ceară de lucru în numele Domnului; În iad nu există criză energetică; Chiar și vânătorii de fuste au nevoie de arme” etc.

Tonul celor peste 130 de pagini este unul sprințar, jucăuș, vioi, nostalgic (“Nici cea mai bună femeie din lume nu-ți poate înlocui mama”), cu note de tristețe (“Sfârșitul lumii se repetă cu fiecare om care moare”), răzvrătit, constatativ ori imperativ.

De asemenea, “culmile” pe care le întâlnim în carte ne binedispun, dar ne atrag atenția asupra unor stări de fapt: “Culmea introvertirii ar fi lipsa de comunicare cu propriul eu; Culmea invidiei este să-ți privești cu ură propria-ți umbră.” 

            Închei cu un aforism semnat de autorul “vorbelor” (care nu sunt doar niște “vorbe”, ci cuvinte pline de înțelepciune): “Cei care se dăruiesc pe sine nu vor cere niciodată dobândă”.

Consider că domnul profesor Constantin Bulboacă s-a dăruit pe sine prin semnarea actului de naștere al volumului de aforisme “Vorbe vechi în haină nouă”, adevărat dicționar al bunului simț.

Facebook Comments

ȘTIRI