Autoturism răsturnat în afara carosabilului în comuna Cornu Luncii. Cinci victime au ajuns la spitalRegional

Autoturism răsturnat în afara carosabilului în comuna Cornu Luncii. Cinci victime au ajuns la spital

Șapte persoane au trecut în această seară prin clipe de coșmar, în urma unui eveniment rutier care s-a produs pe raza comunei Cornu Luncii, în satul Brăiești, ne-a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” Suceava.

Accidentul s-a produs după ora 20.

Autoturismul în care se aflau cele  șapte persoane s-a răsturnat, pe cupolă, într-un șanț adânc de pe marginea drumului DN2E.

Poliția Rutieră urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul.

La fața locului a intervenit modulul SMURD de la Garda de Intervenție Gura Humorului, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD. În ajutor au fost trimise și două echipaje ale Serbiciului de Ambulanță Județean Suceava.

Din fericire nu au existat persoane încarcerate.

După acordarea primului ajutor, cinci dintre persoanele rănite, între care și doi minori, au fost transportate la spitalul din orașul Gura Humorului. Victimele prezentau escoriații și traumatisme minore.

Facebook Comments

ȘTIRI