Ultimul tronson al Variantei de Trafic Greu din Fălticeni are asfalt proaspăt. Cinci intrări vor fi închise noapteaLocal

Ultimul tronson al Variantei de Trafic Greu din Fălticeni are asfalt proaspăt. Cinci intrări vor fi închise noaptea

       Accesări: 2469

Infrastructura rutieră locală mai face un pas spre modernizare. Strada 13 Decembrie, ce avea un grad ridicat de degradare este inclusă în proiectul de 20 de milioane de lei, prin care sunt reabilitate șapte străzi. După modernizarea primului tronson, de la intersecția cu Dimitrie Leonida și până la intersecția cu strada Dogari, astăzi s-au desfășurat pe al doilea și ultimul tronson.

Este sectorul de drum inclus în Varianta de Trafic Greu, care, pe lângă sistematizarea rutieră, acum dispune de primul strat de asfalt proaspăt.

Lucrările au început dimineață, iar după-amiază s-a încheiat turnarea stratului de legătură.

Tronsonul reabuilitat și modernizat începe De la Blocul Turn și până la intersecția cu strada Dogari.

Sub covorul asfaltic, drumarii au pus un material special, un geocompozit de înaltă calitate, care contribuie la consolidarea structurii asfaltice, la prevenirea și întarzierea apariției fisurilor în structura rutieră.

Primul strat de asfalt are grosimea de șase centrimetri, iar al doilea, ce va avea patru centrimetri, va fi aplicat vineri.

Mâine, joi, sunt programate lucrări pentru ridicarea capacelor de canalizare la nivelul carosabilului.

Trotuarele sunt deja amenajate, iar la final vor fi amplasate noile indicatoare rutiere, urmând ca la final să fie trasate marcajele rutiere.

Echipajele Poliției Locale Fălticeni au dirijat traficul rutier în câteva puncte cheie, mașinile de tonaj care se deplasau dinspre 2 Grăniceri și Republicii fiind direcționate prin centrul orașului.

Închiderea Variantei de Trafic Greu s-a transformat într-un trafic de calvar în această dimineață, însă lucrurile s-au așezat treptat.

La amiază nu se mai înregistrau blocaje rutiere, iar la ora 16 se circula fără probleme. Șoferii au evitat zona centrală, iar valori de trafic ridicat au fost pe străzi precum Mihai Eminescu și Buciumeni.

Toate intrările pe strada 13 Decembrie vor fi complet închise pe timpul nopții (dinspre strada Republicii, dinspre strada Dogari, dinspre străzile Dimitrie Leonida și Armatei, dinspre străzile Gării și Pleșești Gane și dinspre strada Sucevei).

Pentru protejarea stratului de asfalt, autoritățile locale solicită șoferilor să nu pătrundă pe tronsonul proaspăt amenajat.

Accesul este permis doar riveranilor.

Autospecialele serviciilor de urgență, Pompieri, Ambulanță, SMURD, dar și cele ale Poliției și Jandarmeriei nu sunt scutite de restricțiile de circulație aplicate în prezent.

Restricțiile rămân în vigoare până inclusiv vineri.



Spalatorie covoare

ȘTIRI