Trei persoane trimise in judecata pentru ultragierea unui agent de politieRegional

Trei persoane trimise in judecata pentru ultragierea unui agent de politie

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au dispus trimiterea în judecată  sub control judiciar a trei persoane, un bărbat şi fiicele sale, sub  aspectul săvârşirii  infracţiunii de ultraj.

Potrivit informaţiilor furnizate de Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, care citează informaţii din rechizitoriul întocmit de procurori,  „la data de 24.08.2014, în jurul orelor 17.00, în timp ce persoana vătămată, având calitatea de agent de poliţie în cadrul Poliţiei Oraşului Liteni, se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, intervenind pentru aplanarea unui conflict, inculpatul Moisa Vasile împreună cu fiicele sale, inculpatele Macovei Vasilica Cristina şi Tecliş Anamaria, au bruscat-o, împins-o şi zgârâiat-o cu scopul de a o împiedica să-şi exercite atribuţiile legale de serviciu,  cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat un număr de 1-2 zile de îngrijiri medicale.”

Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

ȘTIRI

error: Content is protected !!