Trei mașini implicate într-un accident rutier la ieșirea din Fălticeni în DN2E. Două persoane au fost descarcerateLocal

Trei mașini implicate într-un accident rutier la ieșirea din Fălticeni în DN2E. Două persoane au fost descarcerate

Grav accident rutier în prima zi de Paști, la ieșirea din Fălticeni, în intersecția Plutonier Ghiniță – DN2E – DJ 209 H Baia – Fălticeni.

Evenimentul rutier s-a produs în jurul orei 16.30. Au fost implicate trei mașini, în care se aflau 6 persoane (câte două persoane în fiecare mașină).

Potrivit primelor informații (confirmate ulterior și de IPJ Suceava), accidentul s-a produs după ce un conducător auto, care încerca să intre pe DN2E, venind dinspre comuna Baia, nu a acordat prioritate unui atovehicul care circula regulamentar dinspre Pașcani spre Gura Humorului.

În urma impactului, mașina celor doi ieșeni a fost proiectată într-o altă mașină care staționa la ieșirea de pe strada Plutonier Ghiniță, venind dispre Fălticeni.

La fața locului au ajuns două ambulanțe ale Serviciului Județean Suceava – Stația Fălticeni, o ambulanță SMURD, descarcerarea, dar și două mașini ale Poliției.

Echipajul de descarcerare a extras cele două persoane din județul Iași, acestea fiind transportate, alături de o a treia persoană, la Spitalul Municipal Fălticeni.

Doar cele două persoane din Iași (un bărbat și o femeie), angajați Serviciului UPU Iași, potrivit surselor noastre, au rămas internate, acestea prezentând traumatisme la nivelul coloanei vertebrale.

La Spitalul din Fălticeni au ajuns și ceilalți doi conducători auto, pentru prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Comunicatul IPJ Suceava:

„La 28 aprilie 2019, ora 16.30, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 209H din direcţia Baia către municipiul Fălticeni, un localnic de 26 de ani nu a respectat semnificația indicatorului „STOP” și nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus regulamentar pe DN 2E de un bărbat de 31 de ani din județul Iași, intrând în coliziune cu acesta și pe care l-a proiectat într-un autoturism oprit în dreptul indicatorului „STOP” pe DJ 209H, pe sensul de deplasare Fălticeni către Baia.

În urma accidentului, a rezultat rănirea uşoară a unei tinere de 20 de ani din comuna Baia, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 26 de ani, precum și a conducătorului auto de 31 de ani din județul Iași și a unei femei de 36 de ani din aceeași localitate, pasageră în autoturismul condus de acesta.

Victimele au fost transportate cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

 Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.”

Facebook Comments

ȘTIRI