Treci printr-o criză personală? Iată cinci sfaturi pentru ca tu să rămâi concentrat la locul de muncăDiverse

Treci printr-o criză personală? Iată cinci sfaturi pentru ca tu să rămâi concentrat la locul de muncă

Când lucrurile merg bine, ne este ușor să avem emoții și experiențe pozitive. Acestea duc adesea la o motivație și productivitate sporite la locul de muncă. Cu toate acestea, în perioadele de criză, cu greutăți și stres în viața personală, poate fi foarte dificil să lași sentimentele negative acasă și să nu le permiți să interfereze cu viața ta profesională.

Potrivit cunoscutului psiholog Angela Nuțu, la un moment dat, cu toții ne confruntăm cu un eveniment de viață stresant sau o criză personală care amenință să ne distragă atenția și concentrarea.

Un divorț, boala unui membru al familiei, probleme în creșterea copilului. Poate că tocmai ai întrerupt o logodnă sau ai încheiat o relație lungă. Sau tocmai ai aflat că partenerul tău te înșală.

Oricare ar fi provocarea ta personală, concentrarea la locul de muncă devine probabil secundară sau aproape imposibilă atunci când ai astfel de probleme în minte însă, trebuie să îți păstrezi calmul și să găsești resursele necesare pentru a-ți putea continua munca, afirmă specialistul.

Specialistul ne oferă cinci sfaturi pentru a trece cu bine printr-o criză personală.

Ține sub control stresul și eliberează anxietatea

Fă ceva care să te ajute să eliberezi anxietatea înainte de a se instala prea puternic în viața ta.

Scrie, fă mișcare, fă plimbări lungi, apucă-te de sport.

Alege o activitate care te determină să te concentrezi în profunzime și așa reușești să dai drumul tensiunii și anxietății.

Fă multă mișcare și apoi asigură-te că dormi suficient.

Atenție la vicii!

De cele mai multe ori, stresul te determină să te apropii și mai ușor de un viciu.

Fie că este vorba despre fumat, consum de alcool, cheltuieli suplimentare, jocuri de noroc sau alte dependențe, toată lumea are puncte slabe.

În timp ce viciile pot crea senzația de uitare de sine și pot ameliora imediat unele sentimente stresante, în final acestea vor înrăutății lucrurile și vor crește nivelul de stres și anxietate.

Evită dependența socială

Rămânem în zona dependențelor. Lasă telefonul deoparte și apelează la o voce reală!

Ai fi surprins cât de liniștitor poate să fie să reușești câteva ore pe zi să stai departe de iluzia socializării pe internet. Limitează-ți timpul petrecut urmărind ce fac alții, cum fac alții, cum le este celor din jur.

Petrece timp cu familia și prietenii, sau stai pur și simplu singur cu activitățile tale, și ai să vezi cum la finalul zilei nivelul de stres va fi puternic diminuat.

Stabilește câteva limite de bază cu prietenii și familia

Unii oameni se simt mai confortabil dacă se confruntă cu problemele și tragediile lor. Alții se simt mai bine dacă se întorc la muncă cât mai curând posibil, pentru a se concentra și pe altceva decât pe grijile personale.

Este important să știi în ce situație te simți cel mai confortabil.Dacă alegi să îți continui cât se poate de normal munca, va trebui să stabilești limite cu familia și prietenii care vor încerca să rămână în permanență în contact cu tine.

Vor trebui să înțeleagă că locul tău de muncă este un spațiu în care îți dorești să te distanțezi de piedicile din viața personală și ai nevoie să te gândești doar la munca ta.

Solicită ajutor

Psihologii, terapeuții și consilierii pentru dezvoltare personală pot juca un rol important pentru a te ajuta să depășești o criză.

Un bun consilier pentru dezvoltare personală te va ghida cu grijă și răbdare în cadrul unui proces de autocunoaștere și transformare, să explorezi și să depășești diverse stări sau situații cu care te confrunți în evoluția personală și profesională, valorificând și dezvoltând resursele și potențialul propriu.

În final, indiferent prin ce criză treci, important este să îți amintești că trecem cu toții și prin vremuri întunecate în viață și este normal să avem momente de slăbiciune, momente de nesiguranță, este în regulă să nu știm întotdeauna cum să facem față problemelor care ne schimbă viața.

Și este, de asemenea, normal și sănătos să căutăm ajutor și să ne lăsăm ghidați de oameni cu pregătire și experiență.

Facebook Comments

ȘTIRI