Tragedie rutieră în Cornu Luncii. Biciclist din Baia lovit mortal de un autoturismRegional

Tragedie rutieră în Cornu Luncii. Biciclist din Baia lovit mortal de un autoturism

Sfârșit tragic pentru un bărbat, în vârstă de 69 de ani, din comuna Baia.

În seara zilei de joi, 8 noiembrie, în timp ce se deplasa pe lângă bicicletă, pe Drumul Județean 209A, în afara comunei Cornu Luncii, bărbatul a fost surprins și accidentat mortal de o mașină, condusă de un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din Cornu Luncii.

Potrivit IPJ Suceava, victima se deplasa pe lângă bicicletă, pe partea stângă a carosabilului, fără însă să fie echipat cu îmbrăcăminte reflectorizantă, care să-l facă vizibil pe timp de noapte.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Traficul rutier a fost oprit în zonă mai bine de o oră, pentru derularea cercetării la fața locului.

Echipajul SAJ Fălticeni prezent la fața locului nu a mai putut să facă nimic pentru victimă.

Polițiștii au întocmit un dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

ȘTIRI