Tineri din Mălini răniți grav în urma unui accident rutierRural

Tineri din Mălini răniți grav în urma unui accident rutier

       Accesări: 1440

Este în continuă creștere numărul evenimentelor rutiere în care sunt implicate persoane care circulă pe motociclete și mopede.

Un nou accident s-a produs marți, 3 septembrie, pe Drumul Județean 209B din comuna Mălini.

Totul a pornit de la o manevră a unui conducător auto care nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de întoarcere, spun polițiștii într-un comunicat oficial.

În acel moment, autoturismul, codus de un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Mălini, a fost acroșat de un moped.

În urma accidentului, a rezultat rănirea gravă a conducătorului mopedului, un tânăr în vârstă de 21 de ani, și a unei tinere, în vârstă de 18 ani, pasageră pe moped.

Cele două victime, din Mălini, respectiv Văleni – Stânișoara, au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Suceava.

Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, acestuia și conducătorul mopedului li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

ȘTIRI