O simplă plimbare cu scuterul a unor tineri din comuna Baia s-a încheiat cu un eveniment rutier în urma căruia polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ”vătămare corporală din culpă”.
În seara zilei de duminică, 7 iulie (ora 19.30), un tânăr, în vârstă de 21 de ani, conducea conducea un moped pe strada Prunului din localitatea Bogata.
Acesta era însoțit de o tânără, în vârstă de 19 ani, din aceeași localitate.
Pe un carosabil din piatră și pământ, tânărul a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un stâlp din beton.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului mopedului precum și a pasagerei.
Potrivit IPJ Suceava, conducătorul mopedului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că acesta cu consumase băuturi alcoolice. Ulterior, urmând procedurile legale, tânărului i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au precizat că, în momentul accidentului, atât conducătorul mopedului cât și pasagera nu foloseau casca de protecție obligatorie.
Foto – Arhivă (imagine cu caracter ilustrativ)