Tânăr din Mălini în stare gravă după ce s-a răsturnat cu mașina într-un pârâuRegional

Tânăr din Mălini în stare gravă după ce s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu

Două persoane au fost rănite, un tânăr fiind în stare gravă, după evenimentele rutiere care s-au produs duminică, 16 septembrie 2018, pe raza comunelor Vadu Moldovei și Mălini.

Dimineață, în jurul orei 08.20, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2, pe raza comunei Vadu Moldovei, un bărbat, în vârstă de 49 de ani, din Republica Moldova, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat într-un cap de pod de pe marginea părţii carosabile.

Din accident a rezultat rănirea ușoară a unui bărbat, în vârstă de 31 de ani, din  judeţul Vaslui, pasager în autoturism.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

În cursul serii, în jurul orei 21.00, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 208B, din comuna Mălini, un localnic, în vârstă de 21 de ani, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în albia unui pârâu.

În urma accidentului, a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto.

Din caua leziunilor suferite, conducătorul auto nu a putut să fie testat cu aparatul etilotest, însă, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

ȘTIRI