Tânăr din Bogdănești amendat pentru un plus de 0,45 m.c. la un transport de lemn pentru focRegional

Tânăr din Bogdănești amendat pentru un plus de 0,45 m.c. la un transport de lemn pentru foc

Un tânăr din Bogdănești a avut ghinionul să fie oprit în trafic, și apoi să fie amendat, pentru că transporta mai mult lemn decât avea specificat pe avizul de însoțire.

Surplusul era unul infim în comparație cu ceea ce se descoperă în astfel de situații.

Joi, 1 februarie, la ora 11.45,  un echipaj din cadrul Poliției comunale Șcheia a oprit pentru control, pe raza localității, autoutilitara condusă de un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din comuna Bogdănești, care transporta material lemnos.

Întrucât existau suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea din avizul de însoțire prezentat de conducătorul auto, polițiștii au solicitat sprijinul specialiștilor Ocolului Silvic Pătrăuți.

În urma inventarierii, au stabilit faptul că, bărbatul transporta cantitatea de 2,85 m.c. lemn de foc și nu 2,40 m.c. conform documentelor.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar diferența de 0,45 m.c. lemn de foc, de esență fag, a fost confiscată şi  predată în custodie Ocolului Silvic Pătrăuți.

 

ȘTIRI