Sute de prichindei și-au demonstrat talentul la faza zonală a Festivalului Voinicelul FălticeniEducație

Sute de prichindei și-au demonstrat talentul la faza zonală a Festivalului Voinicelul Fălticeni

Preșcolarii din zona Fălticeni au participat vineri, 26 mai, la faza zonală a Festivalului – concurs “Voinicelul”, Ediția a XV-a, aflat sub patronajul Inspectoaratului Școlar Județean Suceava.

Organizatorii locali ai festivalului au fost profesoarele Adriana Samson, Magda Zetu și Tatiana Pădureț.

Pe scena Centrului Cultural “Grigore Vasiliu Birlic” au urcat peste 380 de copii, care au reprezentat 85 de formații, de la grădinițele cu program normal și prelungit din Fălticeni, Grădinița Specială Fălticeni, Poiana Mărului, Dolhești, Preutești, Hârtop, Baia, Bogdănești și Forăști.

Festivalul – concurs “Voinicelul” se desfășoară anual, pe patru etape. Câștigătorii etapelor zonale (Suceava, Fălticeni, Rădăuți, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Siret, Gura Humorului) vor participa la etapa județeană.

Copiii au fost recompensați cu diplome și dulciuri. Potrivit organizatorilor, sponsorul principal al festivalului a fost Primăria Fălticeni.

Scopul festivalului este acela de a descoperi copiii cu potențial artistic, promovarea acestora pe filiera vocațională, valorificarea obiceiurilor, tradițiilor și a creațiilor artistice adecvate vârstei.

voinicelul_1 voinicelul_2 voinicelul_3 voinicelul_4
<
>

ȘTIRI

error: Content is protected !!