Suceveancă cercetată sub control judiciar pentru mituirea unui ofițer de polițieActualitate

Suceveancă cercetată sub control judiciar pentru mituirea unui ofițer de poliție

O suceveancă a ales soluția greșită pentru rezolvarea unei probleme personale, iar gestul ar putea să o coste chiar libertatea.

Nerăbdătoare să fie programată mai repede pentru susținerea probei practice a examenului de obţinere a permisului de conducere auto, femeia a încercat să mituiască un ofițer de poliție.

Perioada comunicată ca fiind disponibilă pentru susţinerea probei era septembrie pentru Municipiul Rădăuţi şi iulie pentru Municipiul Suceava.

Intenția acesteia a ajuns la cunoștința lucrătorilor de poliție judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Suceava.

Infracţiunea a fost sesizată prin denunţ, de un ofițer cu funcție de conducere din cadrul structurii menționate, precizează Serviciul Judeţean Anticorupţie.

Sub coordonarea procurorului de caz desemnat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, judiciariștii au desfășurat o acţiune de constatare în flagrant a infracţiunii de dare de mită, chiar la sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Suceava.

“Ieri (miercuri, 15 mai), în sediul structurii menționate – Sala Examinare, o candidată a oferit ofițerului de poliție din cadrul SRPCÎV Suceava suma de 100 Euro, pentru ca acesta să urgenteze îndeplinirea unui act ce intră în atribuţiile de serviciu, respectiv în legătură cu programarea susţinerii probei practice a examenului de obţinere a permisului de conducere auto.

Față de cea în cauză, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită iar, urmare a audierilor, a fost luată măsura controlului judiciar pentru o durată de 60 de zile.”, se arată într-un comunicat al Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Suceava.

Facebook Comments

ȘTIRI