Start dezamăgitor pentru Șomuz Fălticeni în Liga 3Sport

Start dezamăgitor pentru Șomuz Fălticeni în Liga 3

ACS Șomuz Fălticeni a debutat în Liga a 3-a, dar startul a fost dezamăgitor.

Peste 500 de suporteri au fost prezenți în tribunele Stadionului „Tineretului, pentru a trăi, după 10 ani, emoțiile unui meci în eșaloanele superioare.

Fălticenenii au pierdut la limită, scor o-1, în fața celor de la CSM Focșani. Unicul gol afost marcat din lovitură de pedeapsă, de Cosmin Pasăre, în minutul 69, penalty acordat pentru un fault comis în suprafața de pedeapsă de veteranul George Neagoe. Acesta a fost eliminat în urma acestei faze, după primirea celui de-al doilea cartonaș galben.

Șomuz Fălticeni a întâlnit un adversar bine pus la punct în ceea ce privește pregătirea fizică. Acest aspect a făcut practic diferența între cele două echipe. Mingea a stat mai mult la jucătorii din Focșani, însă fără mari probleme pentru poarta fălticeneilor, apărată de un Cătălin Pascal aflat într-o zi bună.

Echipa gazdă, reorganizată în urma cooptării noilor veniți de la FC Botoșani, cu un singur antrenament în noua formulă, a avut în două rânduri ocazia de a deschide scorul, ceea ce poate ar fi compensat lipsa de omogenitate din această perioadă.

În minutul 7, după ce Cătălin Pascal a reușit să oprească o minge la rădăcina barei, mingea a ajuns pe contraatac la atacantul Vasile Padovei care, după un sprint de aproape 30 de metri, a trimis mingea pe lângă portar, balonul trecând însă puțin pe lângă bară.

Al doilea moment important pentru Șomuz s-a consumat în debutul reprizei secunde, minutul 51. După o degajare lungă a lui Pascal, fundașul Săpunaru a gafat în propriul careu iar Eduard Julei a fost pe fază, a preluat și a trimis puternic la colțul scurt al porții adverse, mingea fiind respinsă în extremis de portar în corner.

Portarul Cătălin Pascal și puternicul fundaș Nicolae Șandru au fost jucătorii evidențiați de suporteri pentru dăruirea din teren.

La sfârșitul săptămânii viitoare Șomuz Fălticeni va avea o deplasare dificilă pe Areni, în confruntarea cu Foresta Suceava, meci contând pentru etapa a 2-a.

ACS Șomuz Fălticeni – CSM Focșani 0-1 (0-0)

A marcat: Cosmin Pasăre (69 p)

 Arbitri: Apetrei Cosmin din Roznov – Nemț, la centru, Noroc Mihăiță Adrian din Botoșani (A1), Grigoriu Nicoleta din Botoșani (A2).

Observatori din partea FRF: Popa Ionel (Pașcani) și Orosfoian Ioan (Târgu Mureș).

Șomuz: Pascal C. – Neagoe G., Șandru N., Kuruc N., Baltariu R., Nechitoaia I. (75 Mirecescu D.), Zamă I., Arăpașu A., Julei E. (82 Podgorodețchi V.), Melinte B. (85 Popovici G.), Padovei V.  Antrenori: Dan Dăscălescu, Stoica Daniel și Radu Anania.

Rezerve neutilizate: Dohotariu I., Cucuruzac O., Ungureanu P., Pintilei A.

Jucători avertizați: CG – Baltariu Robert (20), Neagoe George (46, 68 – eliminat)

CSM Focșani: Lazăr G. – Săpunaru S., Panaite B., Besa O., Mihai C., Salaoru I. (90 Chivu E.), Negoescu I. (63 Petrescu G.) , Manu I. (79 Budeanu C.), Duca A. (53 Pădineanu Ș.), Lupu Ș., Pasăre C. Antrenori: Burgă Vasilică și Toma Adrian.

Rezerve neutilizate: Dogaru R, Popa R., Parlac I.

Jucători avertizați: CG – Budeanu Constantin (90+2)

Rezultatele primei etape în Seria I:

24.08: CSM Pașcani – Oțelul Galați 0-1; 25.08: Știința Miroslava – CSM Râmnicu Sărat 1-0, Sănătatea Darabani – Sporting Liești 1-5, Ceahlăul Piatra Neamț – Metalul Buzău 0-1; Gloria Buzău – KSE Târgu Secuiesc 3-2; Bucovina Rădăuți – CSM Roman 1-0, Șomuz Fălticeni – CSM Focșani 0-1.

Clasament:

Liga 3, Seria 1 M V E I GOL PCT
1 Sporting Lieşti 1 1 0 0 5-1 3
2 SCM Gloria Buzău 1 1 0 0 3-2 3
3 Ştiinţa Miroslava 1 1 0 0 1-0 3
4 Metalul Buzău 1 1 0 0 1-0 3
5 CSM Focşani 1 1 0 0 1-0 3
6 Bucovina Rădăuţi 1 1 0 0 1-0 3
7 ACSSC Oţelul Galaţi 1 1 0 0 1-0 3
8 Foresta Suceava 0 0 0 0 0-0 0
9 FC Botoşani 2 0 0 0 0 0-0 0
10 KSE Târgu Secuiesc 1 0 0 1 2-3 0
11 Şomuz Fălticeni 1 0 0 1 0-1 0
12 CSM Râmnicu Sărat 1 0 0 1 0-1 0
13 CSM Roman 1 0 0 1 0-1 0
14 CSM Paşcani 1 0 0 1 0-1 0
15 ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ 1 0 0 1 0-1 0
16 Sănătatea Darabani 1 0 0 1 1-5 0

ȘTIRI