Sprijin pentru tânăra Alexandra Ioana Conțu: Studenta din Fălticeni are nevoie urgentă de sângeLocal

Sprijin pentru tânăra Alexandra Ioana Conțu: Studenta din Fălticeni are nevoie urgentă de sânge

Sănătatea este cea mai scumpă avuție. Dacă suntem sănătoși putem să ne bucurăm de viață, să muncim, să facem ceea ce ne place sau să învățăm și să ne pregătim pentru viață. Așa a fost până acum câteva luni pentru Alexandra Ioana Conțu, o tânără din Fălticeni care luptă cu boala.

Medicii au diagnosticat-o cu leucemie acută limfoblastică, cea mai frecventă formă de leucemie la copii și tineri (aproximativ 80-85% din cazurile de leucemie). Este o afecţiune hematologică severă determinată de proliferarea necontrolată de celule imature sau limfoblaști în măduva osoasă.

Studentă la litere, specializarea română – franceză, Alexandra Conțu, absolventa Colegiului Național „Nicu Gane”, își poate recăpăta sănătatea și bucuriile tinereții cu sprijinul medicilor dar și al nostru.

Orice ajutor este binevenit pentru domnișoara care se pregătește pentru cariera de profesor. Starea de sănătate nu i-a mai permis, din păcate, continuarea studiilor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”.

Alexandra și-a petrecut ziua de naștere pe patul de spital. Ea a împlinit vârsta de 22 de ani pe dat de 17 ianuarie.

În urmă cu exact două luni s-a internat la IRO Iași (Institutul Regional de Oncologie) iar acum are mare nevoie de sânge, mai exact de trombocite. Condiția este ca donatorii să fie bărbați cu vârsta între 25-35 de ani, grupa B III, RH pozitiv, perfect sănătos. Sângele poate fi donat la Centrul de Transfuzii din Iași situat de strada Nicolae Bălcescu nr.21.

Mâine, luni, 29 ianuarie este organizat un prim demers de ajutorare, un grup de localnici vor asigura transport gratuit pe ruta Fălticeni – Iași și retur, pentru donarea de trombocite. Plecarea este programată la ora 8 dimineața.

Părinții speră să plece la o clinică din străinătate pentru investigații complexe și tratament. Ei au deschis un cont pentru donații bănești.

Prin bunătătatea unor localnici, oameni de afaceri, prieteni sau cunoscuți, părinții au strâns deja o sumă, însă aceasta este insuficientă pentru costurile serviciilor medicale.

Cei care vor să întindă o mână de ajutor Alexandrei Conțu pot să doneze bani în cele două conturi deschise la Garanti Bank pe numele Conțu Mirel:

RO 92 UGBI 0000 3320 02 748 RON
RO 82 UGBI 0000 3320 05 370 EUR

ȘTIRI