Spitalul Municipal Fălticeni scoate la concurs postul pentru Director de îngrijiri medicaleSănătate

Spitalul Municipal Fălticeni scoate la concurs postul pentru Director de îngrijiri medicale

Concurs pentru o funcție importantă în sistemul de sănătate. Postul pentru director de îngrijiri medicale, din cadrul Spitalului Municipal Fălticeni, este „pus la bătaie” de conducerea unității. Durata unui mandat este de patru ani, iar acesta trebuie reînnoit printr-un nou examen al candidaților.

Postul face parte din comitetul director al spitalului, format din manager, director medical, director financiar și directorul de îngrijiri.

Concursul este programat în prima jumătate a acestei luni. Candidații au putut depune dosarul la sediul serviciului RUNOS până pe 3 aprilie.

Printre condițiile obligatorii cerute participanților, sunt ca aceștia să nu aibă vârsta de pensionare, să nu fie condamnați definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni și să fie apți din punct de vedere medical.

Candidații mai trebuie să îndeplinească alte patru criterii: să fie asistenți medicali generaliști principali, să aibă vechime minim doi ani, să fie absolvenți de învățământ universitar de lungă durată și ai unui curs de management spitalicesc pentru director de îngrijiri și asistenți șefi.

Concursul va consta într-un test grilă pentru verificarea cunoștințelor din legislația specifică. Participanții vor susține, pe urmă, un proiect de specialitate pe o temă din domeniul de activitate al postului.

Cu două zile înainte de concurs, un singur candidat și-a depus dosarul la secretariatul comisiei.

Testul și interviul vor avea loc pe 11 aprilie. Rezultatele finale vor fi afișate pe 12 aprilie.

Contestațiile se depun până pe 15 aprilie, la ora 16, rezultatele urmând să fie publicate a doua zi.

Actualul director de îngrijiri al spitalului din Fălticeni este Liliana Filip, asistent principal licențiat.

Facebook Comments

ȘTIRI