Șomuz Fălticeni și-a adjudecat victoria în confruntarea cu KSE Târgu SecuiescSport

Șomuz Fălticeni și-a adjudecat victoria în confruntarea cu KSE Târgu Secuiesc

Șomuz Fălticeni a reușit să lege două rezultate pozitive în returul Ligii a 3-a.

După remiza cu Foresta Suceava, fălticenenii au învins acasă pe KSE Tîrgu Secuiesc, un adversar dificil, care le-a dat emoții băieților noștri în prima jumătate de oră a confruntării de pe Stadionul “Tineretului”.

Unicul gol al partidei a fost marcat de George Tomescu, înainte de pauză (minutul 40), după o fază cursivă și o minge perfect primită de la Eduard Julei.

După deschiderea scorului, Șomuz a pus stăpânire pe joc, iar în repriza secundă au existat cel puțin patru situații în care se putea obține desprinderea.

Nu a fost să fie, iar cei circa 300 de spectatori au așteptat cu nerăbdare fluierul final, pentru a se bucura de cele 3 puncte obținute de echipa pregătită de Geo Stanca.

“Am întâlnit astăzi o echipă care ne-a pus probleme în turul campionatului. Ne-am dorit foarte mult să ne luăm revanșa, și aveam nevoie de toate cele 3 puncte. Felicit jucătorii pentru dăruirea din meciul de astăzi. Cu siguranță aceste 3 puncte vor  cântări foarte mult în clasament.

A fost un joc foarte greu, ne așteptam la așa ceva și am pregătit bine jocul din această săptămână. Rezultatul din teren cred că este unul meritat pentru noi. Ocazii au fost de ambele părți, iar la finalul celor 90 de minute suntem bucuroși că am reușit să câștigăm acest joc.

Avem o deplasare dificilă la Buzău. Sperăm să venim cu unul sau toate cele trei puncte, dacă o să reușim să ne mobilizăm cum am făcut-o în aceste două etape, cu Suceava și cu Tîrgu Secuiesc. Cu siguranță, de la meci la meci jucătorii își dau seama că suntem un grup unit și putem să facem rezultate frumoase la Fălticeni.

După două rezultate pozitive, cred că la următorul meci acasă publicul va fi mult mai numeros. Veau să le mulțumesc celor care au fost prezenți în această zi la meci, pentru că au contat în obținerea rezultatului din această etapă”, a declarat Iulian Darabă, antrenorul secund al echipei Șomuz Fălticeni.

“A fost un meci destul de tare, mai ales din partea echipei gazdă, care și-a dorit mai mult cele 3 puncte. Nu pot spune că nu am avut ocazii, însă nu am avut noroc, iar fotbalul se joacă pe goluri.

Am venit să luăm ceva puncte, dar nu a fost o zi bună pentru noi. Sperăm să avem mai mult noroc în următoarea deplasare, la Foresta Suceava. Felicit echipa gazdă pentru dăruire și le urez succes în campionat”, a declarat la finalul jocului, Gazda Jozsef, delegatul echipei din Tîrgu Secuiesc.

VIDEO REZUMAT

Șomuz Fălticeni – KSE Tîrgu Secuiesc 1-0 (1-0)

Marcator: George Tomescu (40)

Șomuz Fălticeni: Pascal C. – Ailenei Fl., Kuruc N., Neagoe G., Baltariu R., Mircescu D. (59 Stanca G.), Buziuc C., Julei E. (90+5 Damian G.), Tomescu G. (85 Timiș), Luchian L. (90+4 Murărașu A.), Podgorodețchi V.

Rezerve neutilizate: Pascal A., Cotiugă Cl, Negură F.

Antrenori: Geo Stanca și Iulian Darabă

KSE Tg. Secuiesc: Bunduc G. – Cîrstian B. (80 Gall A.), Păun N., Gazda J., Stanciu S., Ștefănescu M. (89 Ghinea H.), Gazdo T., Bukur R. (72 Verres B), Bagoly B., Tompa C. (34 Veress Z), Kurtuly R.

Rezerve neutilizate: Farkas R., Esztolyka B., Vârtosu N.

Antrenor: Polgar Laszlo

Rezultatele etapei a 19-a:

Vineri, 22 martie

Foresta Suceava – CSM Râmnicu Sărat 2-1

FC II Botoșani – Metalul Buzău 1-0

Sâmbătă, 23 martie

Șomuz Fălticeni – KSE Tîrgu Secuiesc 1-0

Bucovina Rădăuți – Sporting Liești 2-1

Gloria Buzău – Oțelul Galați 5-0

Ceahlăul Piatra Neamț – Știința Miroslava 3-1

Sănătatea Darabani – CSM Pașcani 1-4

CLASAMENT

1 Gloria Buzău 18 16 2 0 50-9 50 20
2 Oţelul Galaţi 18 13 3 2 32-12 42 18
3 Bucovina Rădăuţi 17 12 1 4 35-13 37 10
4 Ştiinţa Miroslava 18 12 1 5 28-18 37 10
5 Foresta Suceava 18 8 5 5 28-24 29 2
6 CSM Focşani 17 7 6 4 24-16 27 0
7 Sporting Lieşti 18 8 3 7 22-16 27 0
8 Ceahlăul Piatra Neamţ 18 7 2 9 21-19 23 -4
9 Metalul Buzău 18 6 4 8 19-24 22 -2
10 KSE Târgu Secuiesc 18 5 3 10 23-32 18 -9
11 CSM Paşcani 18 5 2 11 16-27 17 -7
12 Şomuz Fălticeni 17 5 2 10 14-31 17 -10
13 FC Botoşani 2 17 4 2 11 17-31 14 -13
14 CSM Râmnicu Sărat 18 2 4 12 11-31 10 -14
15 Sănătatea Darabani 18 2 2 14 15-52 8 -22
Facebook Comments

ȘTIRI