Astăzi se dispută ultimele 5 jocuri din cadrul etapei a patra a Ligii 3-a / Seria 1.
Pentru Șomuz Fălticeni urmează o deplasare lungă și dificilă în zona Galațiului, la Liești.
Un adversar incomod, chiar dacă după primele 3 etape a acumulat doar 3 puncte, atât cât a reușit să strângă și Șomuz. Echipa noastră nu are amintiri plăcute din meciurile sezonului trecut disputate în compania celor de la Sporting.
Fălticenenii vor încerca să repare rușinea trăită săptămâna trecută, când au pierdut categoric, pe teren propriu, în fața rădăuțenilor.
În ciuda acelui rezultat, trebuie să ne amintim că echipa pregătită de profesorii Daniel Stoica și Florin Ailenei a avut prestații foarte bune în primele două jocuri ale sezonului, disputate în deplasare, împotriva celor două reprezentante ale Bacăului.
Peste două săptămâni, Șomuz se va întoarce în județul Galați, pentru confruntarea cu Oțelul.
Întregul lot al Șomuzului este valid pentru confruntarea din această seară, de la Liești.
Etapa a debutat vineri, cu victorii ale favoritelor, în urma cărora Aerostar Bacău a preluat conducerea în clasament.
Ozana Târgu Neamț – Ceahlăul Piatra Neamț 1-2
Aerostar Bacău – Bucovina Rădăuți 3-2
FC Botoșani 2 – CSM Pașcani 4-2
Astăzi se dispută alte 5 jocuri:
Sporting Liești – Șomuz Fălticeni
KSE Târgu Secuiesc – CSM Bacău
Știința Miroslava – Foresta Suceava
CSM Focșani – Universitatea Galați
Oțelul Galați – Hușana Huși