Șomuz Fălticeni primește vizita Gloriei Buzău în etapa intermediară de miercuriSport

Șomuz Fălticeni primește vizita Gloriei Buzău în etapa intermediară de miercuri

După o serie de trei rezultate pozitive, cu o victorie pe teren propriu și două remize obținute la Pașcani și Piatra Neamț, pentru Șomuz Fălticeni urmează o săptămână cu  două jocuri foarte dificile.

În interval de patru zile, Șomuz Fălticeni va întâlni cele mai bune echipe ale campionatului.

În etapa intermediară de miercuri, 8 mai, de la ora 18.00, pe Stadionul “Tineretului” poposește  liderul Gloria Buzău. Buzoienii vin la Fălticeni din postura de echipă promovată în Liga a 2-a.

Chiar dacă și-au îndeplinit obiectivul, elevii  antrenorului George Timiș și-au propus  să încheie sezonul neînvinși.

Șomuz, echipă pregătită acum de Daniel Stoica, nu are amintiri plăcute de la partida din tur, când au suferit cea mai drastică înfrângere în campionat.  Mai mult, pentru jocul de miercuri, echipa noastră nu poate conta pe câțiva dintre jucătorii importanți.

Partida va fi condusă de o brigadă de arbitri din Iași:  Aelenei Ciprian (la centru), Diaconu Andrei și Iftime Alexandru (la cele două tușe). Observatori: Zanfirescu Bogdan și Scanteie Daniel.

Fălticenenii au nevoie de punct sau puncte, dar va fi extrem de greu de obținut ceva din această confruntare.

Meciul se va juca pe teren iar băieții noștri vor da tot ce pot pentru un rezultat pozitiv.

La sfârșitul săpămânii urmează un nou meci dificil, la Bucovina Rădăuți, echipă care dorește să încheie returul pe locul 2.

Facebook Comments

ȘTIRI