Șomuz Fălticeni la prima înfrângere în amicalele din perioada de pregătireSport

Șomuz Fălticeni la prima înfrângere în amicalele din perioada de pregătire

Foresta Suceava – Șomuz Fălticeni 6-2 (2-1)

Au marcat: R. Martin (2 g), Artenie (penalty), Căianari, Onofraș și Vremea / G. Neagoe, E. Julei

După două victorii, cu FC Botoșani 2 și LPS Suceava, a venit și prima îngrângere pentru Șomuz Fălticeni în perioada de pregătire.

Echipa pregătită de Geo Stanca a fost învinsă cu 6-2 de Foresta Suceava. Jocul s-a disputat sâmbătă, 16 februarie 2019, de la ora 13.00, pe terenul sintetic din campusul LPS Suceava.

Partida a fost echilibrată în prima repriză, chiar dacă sucevenii, cu un lot mult mai omogen, au fost la cârma partidei.

Fălticenenii au cedat fizic în repriza secundă, ceea ce le-a permis elevilor francezului Selim Benachour să puncteze de patru ori în ultima jumătate de oră, pe fondul unor greșeli mari pe faza de apărare.

Cele două goluri ale Fălticeniului au fost marcate de George Neagoe și Eduard Julei.

Șomuz și Foresta se vor întâlni, pe data de 9 martie, în etapa a doua a returului Ligii a 3-a, la Fălticeni.

Șomuz Fălticeni a început jocul contra Forestei în următoarea formulă: Pascal C., Neagoe G., Baltariu R., Ailenei Fl., Kuruc N.,Timiș C., Julei E., Podgorodețchi V., Damian G,. Tomescu G., Luchian L..

Au mai intrat pe parcursul reprizei secunde: Popovici G., Mreană C., Negură F., Murărașu A., Pascal A., Cotiugă C., Stanca G.

“Un meci dominat de adversar, mai ales în cea de-a doua repriză. Am fost depășiți fizic de jucătorii Forestei. Este bun și un duș rece la echipă. După primele două amicale, am revenit cu picioarele pe pământ. Trebuie să muncim mai mult, să fim mai combativi în meciurile care urmeză. Felicit echipa Forestei pentru jocul prestat și pentru găzduire”, ne-a declarat, după meci, antrenorul Geo Stanca.

La mijlocul săptămânii viitoare, Șomuz Fălticeni va disputa ultimul joc de pregătire înainte de startul returului. Pentru că nu de poate intra pe suprafața de joc a Stadionului “Tineretului”, amicalul cu Bucovina Rădăuți se va juca pe un teren din zona Rădăuți, miercuri, 20 februarie 2019, de la ora 16.00.

Panoramă Stadionul Tineretului – 16 februarie 2019

  GALERIE FOTO

Facebook Comments

ȘTIRI